Reactualizat la:

Alin Artimon, noul antrenor al FC Caransebes

Alin Artimon, noul antrenor al FC Caransebes
CARANSEBEŞ – Miercuri, 3 iulie, primarul municipiului Caransebeş, Marcel Vela, a ajuns la o înţelegere cu Alin Artimon, pentru ca acesta să fie noul antrenor al echipei FC Caransebeş, care activează în Liga a III-a, în următorul sezon.

Formaţia va fi finanţată de Consiliul Local Caransebeş şi cunoscutul internaţional Dan Alexa, originar din municipiul de pe malurile Timişului şi Sebeşului. Obiectivul lui Alin Artimon este promovarea în Liga a II-a.

În ceea ce priveşte cea de a doua echipă a FC Caransebeş, ce activează în Liga a IV-a, aceasta va fi finanţată de Consiliul Local, de Cosmin Popovici, administratorul firmei Autocatania, şi Gheorghe Simescu, administratorul firmei GeAS. Până în acest moment, nu s-a ajuns la o înţelegere referitor la cine va fi antrenorul acestei formaţii, în calcul fiind luaţi tehnicianul Ciprian Urican şi alţi doi antrenori din zona Caransebeş. Indiferent care va fi numele noului antrenor, şi acesta are ca obiectiv promovarea în eşalonul superior.

„Pentru a evita polemicile, contradicţiile şi orgoliile pe care le-am sesizat şi văzut de-a lungul timpului în activitatea fotbalistică din Caransebeş, am decis separarea celor două secţii, de Liga a III-a şi Liga a IV-a, ca finanţare şi management sportiv, dar cu colaborare permanentă în domeniul juniorilor celor două echipe. Condiţia principală a finanţatorilor, pentru ambele loturi, este promovarea în liga superioară”, ne-a declarat primarul municipiului Caransebeş, Marcel Vela.

Rectifica



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Sport local
Nu este nicio legătură între CSM Reșița și Sportul Snagov
REȘIȚA - Consilierul local Hadrian Popescu și președintele Cristi Bobar au explicat faptul că între CSM Reșița [...] mai multe »
Laura Rus, din nou la națională
CARAȘ-SEVERIN - Fotbalista din Bocșa a fost convocată din nou la naționala de senioare a României. Laura Rus a [...] mai multe »
Lucian Dobre, planuri mari cu ACS Mundo Reșița
REȘIȚA - Antrenorul Lucian Dobre are planuri mari cu ACS Mundo, club care are deja filiale atât în Reșița, cât [...] mai multe »
ACS Banat Girls caută junioare
REȘIȚA - ACS Banat Girls Reșița organizează joi, 22 august, de la ora 16, pe stadionul Gloria, o acțiune de [...] mai multe »
Handbaliștii, pregătiți pentru Liga Națională
REȘIȚA - CSM Reșița a disputat la finalul săptămânii trecute ultimele două meciuri amicale înainte de startul [...] mai multe »
Leo Doană: Avem un început de sezon peste așteptări
REȘIȚA - După succesul cu 3-1 în fața echipei Pandurii Târgu Jiu, antrenorul Leontin Doană consideră că acest [...] mai multe »
CSM Reșița, victorie fără emoții cu Pandurii Tg. Jiu
REȘIȚA - CSM Reșița a câștigat sâmbătă, 17 august, cu scorul de 3-1, partida cu Pandurii Târgu Jiu, într-un [...] mai multe »
CSU Reșița continuă pregătirea specifică
REȘIȚA - Handbalistele de la CSU Reșița s-au întors din cantonamentul de la mare și continuă pregătirea la Sala [...] mai multe »
În Valea Domanului vine echipa de pe ultimul loc
REȘIȚA - CSM Reșița va întâlni sâmbătă, 17 august, de la ora 11, pe teren propriu, formația Pandurii Târgu [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou