Reactualizat la:

Alin Artimon: Aceasta infrangere nu ne cade tocmai bine

Alin Artimon: Aceasta infrangere nu ne cade tocmai bine
Scris de Cosmin Vlad - CARANSEBEŞ – Antrenorul formaţiei FC Caransebeş este convins că eşecul de la Rm. Vâlcea va fi digerat repede.

 (1 comentariu)

Rectifica

La finalul confruntării cu C.S.M. Rm. Vâlcea, din municipiul de pe Valea Oltului, încheiată cu scorul de scor 1-0 pentru gazde, antrenorul echipei FC Caransebeş, Alin Artimon, a declarat: „A fost o partidă în care iniţiativa şi mare parte din controlul jocului au aparţinut Vâlcei, şi aici mă refer la prima repriză. Pe cea de a doua am controlat-o în totalitate ca posesie, ca momente de desfăşurare, diferenţa dintre ele constând în faptul că Vâlcea a reuşit să înscrie, iar noi nu. Oricum, cred că a fost un joc echilibrat, privind raportul dintre cele două reprize, un meci în care nu ştiu dacă meritam mai mult sau mai puţin. O partidă pe care am început-o prost, ca o continuare a perioadei prin care trecem… Din păcate, cele trei săptămâni de frecuşuri şi-au pus amprenta asupra prestaţiei noastre şi de-abia către pauză am reuşit să ne trezim. Rezultatul din celălalt meci ne avantajează, suntem încă în lupta pentru evitarea retrogradării şi trebuie să conştientizăm asta. Nu ne cade tocmai bine această înfrângere, pentru că e prima din minireturul de campionat şi play-out, a întrerupt o serie de opt rezultate pozitive, dar trebuie s-o digerăm repede, avem mai mult cu o zi decât de obicei, şi să terminăm meciul cu Oradea cu trei puncte, ca să încheiem şi socotelile posibilităţii noastre de a intra în cărţile retrogradării”.



Comentarii 1

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Sport local
Cupa Laura Rus, gata de start
REȘIȚA - Cea de-a III-a ediție a Cupei „Laura Rus” la fotbal va avea loc la sfârșitul acestei săptămâni și [...] mai multe »
Handbalistii juniori II, final de an pe locul II
REȘIȚA - Handbaliștii juniori II de la CSM Școlar Reșița vor încheia anul 2018 pe locul al II-lea, la șase [...] mai multe »
Muncitorul Resita, pe podium la Cupa CSM Arad
REȘIȚA - Secția de judo a Muncitorului Reșița a participat alături de Energetica Caransebeș la cea de a X-a [...] mai multe »
Darian Trulea, aur la Cupa Revolutiei
REȘIȚA - La Timișoara a avut loc „Cupa Revoluției” la box, turneu internațional la care au luat parte sportivi [...] mai multe »
Luptatorii, pe primele locuri la Cupa Hercules
REȘIȚA - A XXIII-a ediție a Cupei „Hercules” la lupte a avut loc în perioada 7-9 decembrie în stațiunea Băile [...] mai multe »
ACS Banat Girls, medalie de bronz la futsal
REȘIȚA - Aflat la prima ediție, Campionatul Național de futsal la fotbal feminin „Vest Sport Academy” a reunit [...] mai multe »
Energetica, rezultate excelente la Arad
CARANSEBEȘ - La sfârşitul săptămânii trecute, Aradul a găzduit un triplu eveniment sportiv, cea de a X-a ediţie [...] mai multe »
Mos Craciun a ajuns deja la micii inotatori
REȘIȚA - Cupa „Moș Crăciun” a avut loc în weekend la Complexul Municipal de Sport și Sănătate „Prof. Ioan [...] mai multe »
Turneu amical pentru juniorii Resitei
REȘIȚA - CSM Școlar Reșița a organizat un turneu amical în Valea Domanului, la care au participat trei echipe de [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou