Caraş-Severin, Romania

ARMENIŞ – Prestigioasa publicaţie „The Guardian“, în secţiunea de Travel, include Armenişul în topul destinaţiilor turistice europene de vizitat în 2020.

 La patru ani după demararea proiectului „Măgura Zimbrilor“ rezultatele încep să se vadă şi pe plan internaţional. Popularea cu zimbri a pădurilor din jurul Armenişului a făcut din această zonă un obiectiv turistic de renume, recomandat de nume grele din presa de Travel. Ecoturismul începe să înflorească în zonă şi să aducă beneficii micilor întreprinzători. Înce-încet s-a creat şi brandul „Măgura Zimbrilor“, iar locaţia a fost introdusă și pe lista celor de la europeansafaricompany.com.

Pe lângă reopularea cu zimbri, se urmăreşte şi implementarea unui ecoturism sustenabil, cu un impact cât mai mic asupra mediului, precum şi educarea generaţiilor viitoare în spiritul naturii şi a protejării mediului. Faptul că asemenea proiecte prind aripi într-o ţară în care încă se defrişează în prostie şi unde pădurarii sunt omorâţi pentru că au încercat să protejeze pădurea, dă un semnal pozitiv şi ne arată că dacă există voinţă şi pasiune, natura poate fi protejată şi exploatată fără a fi distrusă. Este o bilă albă pentru cei care coordonează acest gen de proiecte, pentru toate organizaţiile partenere şi pentru întreprinzătorii care au curaj să investească în aceste zone.

Menţionarea Armenişului în topul select al celor de la The Guardian, lângă destinaţii celebre cum ar fi Gothenburg, Val di Vara, Menorca, vine ca o recunoaştere binemeritată pentru cei care s-au ocupat de acest proiect. Aşadar, dacă vă doriţi să vedeţi animale sălbatice în mediul lor natural, nu e nevoie să zburaţi pe alte continente. Trageţi o fugă la Armeniş!

JCS-Flavius Militaru

FOTO: Rewilding Southern Carpathians