Reactualizat la:

Ajutoare de stat pentru agricultură

Ajutoare de stat pentru agricultură
REŞIŢA – Producătorii agricoli primesc de la stat ajutoare de peste un miliard de lei.

Guvernul a aprobat acordarea unor ajutoare de stat, în valoare de 1,272 de miliarde de lei producătorilor agricoli pentru perioada iunie 2010 – decembrie 2011, potrivit unei hotărâri publicate în Monitorul Oficial.

Astfel, ajutorul de stat pentru motorina utilizată în agricultură se ridică la 490,4 milioane de lei şi se acordă pentru perioada iunie 2010 – septembrie 2011. Apoi, pentru realizarea angajamentelor în favoarea bunăstării păsărilor se va acorda un ajutor de stat de 368,2 milioane de lei, pentru perioada noiembrie 2010 – octombrie 2011.

Totodată, pentru realizarea angajamentelor asumate în favoarea bunăstării şi protecţiei porcinelor se vor acorda alte 365,1 milioane de lei, pentru perioada noiembrie 2010 – octombrie 2011. Pentru plata primelor de asigurare, ajutorul de stat este de 42,5 milioane de lei, pentru perioada august 2010 – decembrie 2011.

În ceea ce priveşte sectorul creşterii animalelor, pentru colectarea cadavrelor animalelor, ajutorul de stat este de 5,81 de milioane de lei, pentru perioada octombrie 2010 – septembrie 2011.

Rectifica



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Despre bătrânul Parc Intim (al copiilor) de pe Bulevardul Muncii
REŞIŢA - În calitate de cetăţean, Petru Comisarschi ne-a zugrăvit, în cuvinte şi în propriul stil, un tablou al [...] mai multe »
Restricţii rutiere de Zilele Recoltei
REŞIŢA - Şi ediţia de anul acesta a Zilelor Recoltei va atrage, de la sine, restricţii rutiere, impuse pentru a [...] mai multe »
Sute de salvatori în exerciţiu în Caraş-Severin
REŞIŢA - Exercițiul național „ForFirEX 2019“, vizând incendiile de pădure, angrenează nu mai puţin de 500 de [...] mai multe »
Popa dă cu subsemnatul și renunță la pensia specială
REŞIŢA - Primarul Reşiţei, Ioan Popa, şi-a semnat declaraţia în faţa unui notar public, documentul fiind postat [...] mai multe »
Olariu cumpără din Germania pentru Aeroportul Caransebeș
CARANSEBEȘ - Așa cum ați putut citi zilele trecute în Jurnal CS și pe Caon.ro, omul de afaceri Gabriel Olariu [...] mai multe »
Clinica Nera va fi finalizată
CARAȘ-SEVERIN - Viorica Dăncilă, premierul României, a vizitat vineri şi Clinica de recuperare oncologică de la [...] mai multe »
Bărbat mort într-un incendiu, la Obreja
OBREJA - Sâmbătă, în jurul orei 15.40, a fost anunțat un incendiu izbucit la o gospodărie din comuna Obreja. Au [...] mai multe »
Dispărut din august, un muncitor sezonier e căutat cu câinii la Fârliug
FÂRLIUG - Oamenii legii ne informează că au demarat ample acțiuni de căutare a unui bărbat de 60 de ani, dispărut [...] mai multe »
Skirt Bike Reșița 2019
REŞIŢA - Cea de a III-a ediție a Skirt Bike Reșița 2019 va avea loc în acest sfârșit de săptămână, [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou