Reactualizat la:

Aihan Omer, suspendat

Aihan Omer, suspendat
REŞIŢA – În şedinţa desfăşurată luni, 17 august a.c., membrii Consiliului de Administraţie al Federaţiei Române de Handbal au decis, printre alte măsuri, suspendarea prof. Aihan Omer, din funcţia de antrenor principal al primei reprezentative de handbal a României, până la judecarea apelului.


Tribunalul de Arbitraj al Federaţiei Europene de
Handbal (E.H.F.) a decis că „antrenorul
Aihan Omer şi fostul vicepreşedinte Petru
Paleu au încercat să-i mituiască pe
arbitrii danezi Martin Gjeding şi Mads Hansen,
care au oficiat la partida tur din cadrul play-off-ului
pentru calificarea la Campionatul Mondial, dintre
România şi Muntenegru“. Reamintim, cei
doi au fost suspendaţi pe timp de cinci ani din
orice competiţie internaţională.


Termenul limită, până la care prof.
Aihan Omer şi F.R. de Handbal au posibilitatea
să facă apel faţă de decizia
Tribunalului de Arbitraj al E.H.F., este 27 august
2009.

Rectifica



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Sport local
Lucien Hora a câștigat un nou titlu de campion
REȘIȚA - Lucien Hora a devenit campion național, după ce s-a impus în etapa a VIII-a a Campionatului Național de [...] mai multe »
Handbaliștii reșițeni, eșec la patru goluri cu Minaur
REȘIȚA - Rosso-nerii au pierdut duminică, 22 septembrie, partida din campionat de pe teren propriu cu CS Minaur Baia [...] mai multe »
O nouă victorie la scor obținută de Progresul Ezeriș
CARAȘ-SEVERIN - Progresul Ezeriș a câștigat sâmbătă, 21 septembrie, cu scorul de 6-1, partida cu CSO Anina, [...] mai multe »
Magica începe cu dreptul pe teren propriu
CARANSEBEȘ - Magica Caransebeş – Agmonia Zăvoi 4-1 (2-1), duminică, 22 septembrie, în etapa a III-a a Ligii a [...] mai multe »
Noi medalii obținute de kickboxerii de la Complex Gym
OȚELU ROȘU - Clubul A.S. Complex Gym Oțelu Roșu a participat sâmbătă, 21 septembrie, la Cupa „Ginbox”, la [...] mai multe »
ACS Banat Girls, locul 2 la Final Four
REȘIȚA - ACS Banat Girls a participat sâmbătă, 21 septembrie, la Izvin (județul Timiș), la Turneul Final de [...] mai multe »
Alina Vuc, așteptată cu flori la aeroport! La Olimpiadă vrea medalie!
REȘIȚA - Delegația României de lupte feminine a sosit sâmbătă, 21 septembrie, de la Campionatul Mondial din [...] mai multe »
Secția de lupte de la CSȘ Reșița caută tinere talente
REȘIȚA - La Cupa „Banatului Montan 2019”, organizată de Asociația Județeană de Lupte Caraș-Severin, [...] mai multe »
Suporterii Reșiței, mesaj pentru un post de televiziune
REȘIȚA - La partida din etapa a VIII-a a Ligii 2 dintre Politehnica Timișoara și CSM Reșița (scor final 0-0), [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou