Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Fostul antrenor al echipei masculine de handbal UCMR şi al naţionalei României, prof. Aihan Omer, se va întoarce în municipiul pe Bârzava, la sfârşitul acestei săptămâni. Pentru că, în perioada 23-30 octombrie a.c., are programat un stagiu de pregătire şi cinci jocuri amicale, în Sala Polivalentă, cu noua sa echipă Al Sadaka, vicecampioana Libanului.

Astfel, împreună cu oficialii HC Caraş-Severin şi cu antrenorul Gligore Czari a fost stabilit următorul program de meciuri: cu HC Caraş-Severin, luni, 24 octombrie a.c., ora 18.00; cu C.S.M. Oradea, marţi, 25 octombrie a.c.; cu Pandurii Tg. Jiu, joi, 27 octombrie a.c.; cu Poli Timişoara, vineri, 28 octombrie a.c.; cu H.C. Caraş-Severin, duminică, 30 octombrie a.c.

„Revin cu drag la Reşiţa, fiindcă acolo, pe lângă satisfacţiile profesionale, m-am simţit foarte bine, ne-a declarat joi prof. Aihan Omer. Sincer, îmi este dor de oamenii din Banat“.