Reactualizat la:

Agresorii sexuali vor fi înscriși într-un Registru național. Legea a fost promulgată

Agresorii sexuali vor fi înscriși într-un Registru național. Legea a fost promulgată © foto: arhivă
Scris de A.M. - Legea potrivit căreia persoanele care au comis infracțiuni sexuale vor fi înscrise într-un Registru național și vor fi monitorizare de către poliție a fost promulgată, joi, de către președintele Klaus Iohannis.

Rectifica

Odată cu noua lege, promulgată joi, 20 iunie 2019, toți agresorii sexuali vor fi înscriși într-un Registru Național și vor avea obligația ca odată la cel mult trei luni să comunice poliției informații precum cu ce persoane locuiesc sau intră în contact frecvent, ce profesie au, cum își câștigă traiul, ce școli sau ce spitale de copii frecventează etc. În plus, dacă vor să își schimbe domiciliul, agresorii sexuali vor fi nevoiți să înștiințeze Poliția în termen de maxim 3 zile. Dacă vor să se deplaseze în străinătate, vor anunța cu 15 zile înainte și vor declara scopul și durata vizitei, dar și mijlocul de transport cu care vor ajunge la destinație.

Legea a fost inițiată de deputatul Oana Bâzgan și semnată de 111 parlamentari din toate partidele. Aceasta prevede crearea unui Registru național automatizat în care să fie înscriși toți autorii contravențiilor și infracțiunilor sexuale, de hărțuire sau asupra minorilor. De asemenea, va fi păstrată o evidență a persoanelor sancționate, condamnate sau împotriva cărora au fost luate măsuri penale sau administrative, conform Codului penal, și a celor în cazul cărora au fost dispuse măsuri procesual penale.

Registrul reprezintă un mijloc de cunoaștere, supraveghere și identificare operativă a persoanelor care au comis următoarele infracțiuni:

  • trafic de persoane
  • trafic de minori
  • proxenetism
  • exploatare a cerșetoriei
  • folosire a unui minor în scop de cerșetorie
  • folosire a serviciilor unei persoane exploatate
  • folosire a prostituției infantile
  • viol
  • agresiune sexuală
  • act sexual cu un minor
  • corupere sexuală
  • racolare a minorilor în scopuri sexuale
  • hărțuire sexuală
  • folosire abuzivă a funcției în scop sexual
  • pornografie infantilă
  • ultraj contra bunelor moravuri
  • incest

Poliția trebuie să facă verificări la domiciliul persoanelor înscrise în registru odată la maxim 3 luni. De asemenea, agresorii vor fi fotografiați anual ori atunci când se constată că și-au schimbat înfățișarea.

În Registru nu vor fi înscrise persoanele fizice care la data comiterii faptelor erau minore, excepție făcând cazurile în care instanța de judecată a dispus altceva. În schimb, vor fi urmărite toate persoanele fizice, de cetățenie română sau născute în străinătate, care au săvârșit una sau mai multe dintre faptele enumerate anterior.

Datele din Registru vor fi confidențiale. Registrul va fi organizat de către Ministerul Afacerilor Interne și ține de unitățile Poliției Române, prin structurile specializate în acest domeniu. Registrul va reprezenta o evidență distinctă de cazierul judiciar.

Legea poate fi consultată AICI.



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria România
Două tronsoane de autostradă vor fi deschise în această vară
Aproape 43 de kilometri noi de autostradă vor fi deschiși traficului vara aceasta sau cel târziu până în toamnă - [...] mai multe »
Asistentă filmată când ţipa la o adolescentă bolnavă: “Alte calmante nu am, vrei să te omor eu?” | VIDEO
O anchetă a început la Spitalul Judeţean din Drobeta Turnu Severin, după ce o asistentă a fost filmată când s-a [...] mai multe »
Afacere-mamut: Vodafone cumpără UPC. Telekom concediază
Comisia Europeană aprobă tranzacția prin care gigantul de telecomunicații Vodafone preia UPC - operator de cablu TV, [...] mai multe »
CCR a respins inițiativele de revizuire a Constituției în sensul interzicerii amnistiei și grațierii pentru fapte de corupție
Interdicția amnistiei și grațierii pentru fapte de corupție nu poate fi trecută în Constituție, a decis Curtea [...] mai multe »
Mircea Geoană, numit adjunct al secretarului general NATO
Secretarul general NATO, Jens Stoltenberg, a anunţat miercuri, potrivit Mediafax, numirea lui Mircea Geoană în [...] mai multe »
Simona Halep va fi decorată de Președintele Iohannis și de Patriarhul Daniel
Preşedintele Klaus Iohannis îi va acorda Simonei Halep Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Cavaler. [...] mai multe »
Paul Voicu este noul primar al orașului Alba Iulia după ce Mircea Hava a devenit europarlamentar
Paul Voicu este, de luni, noul primar al orașului Alba Iulia, după ce Mircea Hava a preluat mandatul de [...] mai multe »
România, a doua cea mai mare amendă din Europa Centrală și de Est pentru încălcarea GDPR
Amenda de 130.000 de euro pentru încălcarea GDPR acordată unei bănci este a doua cea mai mare amendă emisă, după [...] mai multe »
Carmen Dan și-a depus demisia din funcția de ministru de interne
Ministrul de Interne Carmen Dan și-a anunțat luni demisia, declarând că pleacă cu fruntea sus din MAI. mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou