Reactualizat la:

Agresor în slujba legii?

Agresor în slujba legii?
REŞIŢA – După meciul dintre Banatul Ocna de Fier – Unirea Insbruck Tirol au avut loc incidente reprobabile.

La finalul partidei dintre Banatul Ocna de Fier şi Unirea Insbruck Tirol, din etapa a VIII-a Ligii a V-a Onoare de fotbal, meci încheiat duminică, 12 octombrie a.c., cu scorul de 2-0, în favoarea gazdelor, s-au petrecut evenimente destul de grave.

Incidente în care, din informaţiile pe care le deţinem, confirmate de mai multe persoane, a fost implicat un agent de… poliţie. De altfel, ancheta este în plină derulare, efectuată pe linie de sport de Asociaţia Judeţeană de Fotbal Caraş-Severin.

„Ceea ce s-a întâmplat acolo, sunt lucruri grave, ne-a declarat, ieri, prof. Adrian Cocoş, preşedintele A.J.F. Adică un lucrător de poliţie, în civil, şi-a permis să intre peste echipa oaspete, să-i agreseze pe jucători. Aşa ceva nu s-a mai întâmplat niciodată. Am înţeles că s-a solicitat intervenţia poliţiştilor din Bocşa, care cercetează cazul“.

Referitor la cele întâmplate, cms. şef Dumitru Micu, inspectorul şef al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Caraş-Severin, ne-a declarat că a solicitat o anchetă în acest sens, urmând să ne comunice rezultatul acesteia.

Rectifica



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Accident grav: o mașină a plonjat în Bârzava!
REȘIȚA - Accident grav în această seară pe podul de la Nera! O mașină a ajuns în Bârzava, după ce a rupt [...] mai multe »
Florenţa Albu, prefectul propus de Marcel Vela
CARAŞ-SEVERIN - Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, va propune astăzi prefectul de Caraş-Severin. În cadrul [...] mai multe »
De  Moş Nicolae, învățământul din Caraş-Severin are șef nou
REŞIŢA - La aproape o lună de la demisia lui Marius Cornici din funcţia de inspector școlar general, astăzi a fost [...] mai multe »
ANAF nu face descinderi în casele românilor
CARAŞ-SEVERIN - Pe lângă că se dezice total de acţiuni agresive în genul descinderilor, Fiscul îşi promovează o [...] mai multe »
Net gratuit în 11 locuri publice din Caransebeş
CARANSEBEŞ - Gugulanii pot sta pe net gratis în diverse zone ale municipiului. Mai multe spații publice beneficiază [...] mai multe »
Moto… Moş Nicolae vine vineri la Reşiţa
REȘIȚA - „Tu ți-ai pregătit ghetele de... motociclist?“, întreabă retoric organizatorii Târgului de Crăciun [...] mai multe »
Instanţa a decis: arestări în cazul permiselor pentru arme!
CARAŞ-SEVERIN - Şeful Serviciului de Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, Ştefan Radu, a fost arestat pentru [...] mai multe »
Mocioalcă: Cred că nu mai vedem pădurea de copaci!
CARAŞ-SEVERIN - Deputatul cărăşean susţine că nu are nicio legătură cu dosarul permiselor pentru armă şi că [...] mai multe »
Autobuzul Moşului a ieşit pe traseu
REŞIŢA - Aleşii reşiţenilor au aprobat decontarea din bugetul local a cheltuielilor prilejuite de Autobuzul [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou