REŞIŢA – Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale a încheiat un protocol prin care colaborează cu Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice în vederea unei abordări unitare în întocmirea documentaţiilor de atribuire pentru derularea achiziţiilor pentru beneficiarii publici ai PNDR 2014-2020 (submăsurile 4.3, 7.2 şi 7.6).
Protocolul prevede un conţinut standard al fişelor de date şi al anexelor aferente acestora, ca parte integrată în atribuirea contractelor de achiziţie publică.
Normele acestui protocol sunt valabile şi pentru măsurile de finanţare pentru beneficiarii publici ai PNDR 2007 – 2013, anume Măsura 322 – „Renovarea, dezvoltarea satelor, îmbunătăţirea serviciilor de bază pentru economia şi populaţia rurală şi punerea în valoare a moştenirii rurale“ şi Măsura 125 – „Îmbunătăţirea şi dezvoltarea infrastructurii legate de dezvoltarea şi adaptarea agriculturii şi silviculturii“.