Reactualizat la:

Afaceri cu amprentă feminină

Afaceri cu amprentă feminină
REŞIŢA – La gala premiilor AntrES, care a avut loc în 29 august 2010, au fost recompensate cele mai bune planuri de afaceri.

Început cu speranţă şi continuat cu implicare şi perseverenţă, proiectul „Anteprenoriatul şi egalitatea de şanse. Un model inter-regional de şcoală antreprenorială pentru femei“ a ajuns la una dintre cele mai importante faze, cea a premierii celor mai bune planuri de afaceri din centrele locale din Caraş-Severin. Este vorba despre centrele din Bocşa, BăileHerculane, Caransebeş şi Moldova Nouă.

„Le felicit pe toate doamnele care au avut deschidere şi curaj pentru a se implica în acest proiect, dar mai ales pe cele care şi-au înregistrat deja firmele. Câştigătoarele din centrele locale au primit, pe lângă diplome, şi un premiu în bani reprezentând un sprijin pentru începerea afacerilor lor“, a spus conf. univ. dr Venera Rândaşu, coordonator teritorial al AntrES din cadrul Universităţii „Eftimie Murgu“ Reşiţa.

De menţionat că, UEM Reşiţa este partener în cadrul acestui proiect regional coordonat de Universitatea din Oradea, Facultatea de Ştiinţe Economice. La nivelul judeţului, prin AntrES s-au deschis şapte noi afaceri, ce poartă amprenta unor femei, de acum, manager.

Anca Preda

Rectifica



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Oxigen pentru spitalul din Caransebeș!
CARANSEBEȘ - A doua unitate spitalicească din județ va avea la începutul anului viitor o nouă stație de oxigen [...] mai multe »
Cu arma la firmă
CARANSEBEŞ - În timpul unui control pe linie economică la o societate comercială din Caransebeş, poliţiştii au [...] mai multe »
A traversat pentru ultima dată
PRIGOR - O femeie de 83 de ani din Borlovenii Noi şi-a pierdut viaţa luni seară în urma unui accident produs în [...] mai multe »
Nu îşi permite nimeni să pună beţe în roate pe Semenic
CARAŞ-SEVERIN - Asta susţinea preşedintele Consiliului Judeţean, Silviu Hurduzeu, când a fost întrebat dacă [...] mai multe »
Primăria Băile Herculane are conturile blocate
BĂILE HERCULANE - Şi asta până la achitarea către Banca Comercială Română a sumei de 378.941,41 lei. Nu va fi [...] mai multe »
Smederevo – 50: toamnă poetică fără cusur!
REȘIȚA - România a fost reprezentată de poetul reșițean (invitat a doua oară) Octavian Doclin, dar și de poeții [...] mai multe »
Cancerul de sân, tot mai prezent în Caraș-Severin
REȘIȚA - Peste 8.000 de cazuri de cancer se înregistrează în județ, din care peste 15 procente sunt reprezentate [...] mai multe »
A intrat cu maşina în TIR
CARANSEBEŞ - O persoană a fost rănită grav în urma unui accident rutier produs la miezul nopţii de duminică spre [...] mai multe »
„Babeş-Bolyai“ ar putea absorbi „Eftimie Murgu“
REŞIŢA - Conducerea forului universitar reşiţean a luat decizia de a demara negocierile cu cei de Cluj, în vederea [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou