Reactualizat la:

Aerul conditionat, totusi, merge…

Aerul conditionat, totusi, merge…
REŞIŢA – Dacă la primul control aerul condiţionat din autobuze era funcţional, dar oprit, situaţia s-a schimbat radical.

 (4 comentarii)

Rectifica

 După ce reşiţenii s-au plâns în mai multe rânduri de aerul irespirabil din autobuze, municipalitatea a trecut la controale. Primul dintre ele, făcut la finele lunii iulie, scotea la iveală faptul că, deşi, cu o singură excepţie, toate autobuzele aveau aparate de aer condiţionat funcţionale, niciunul nu era pornit, la fel cum nu erau pornite nici sistemele de ventilaţie, iar trapele erau închise. Ce-i drept, primul control s-a făcut într-o zi când, deşi era iulie, temperaturile nu erau caniculare, astfel că verificările au fost făcute din nou.

De această dată, surpriză! „În urma verificărilor, s-a constatat că în toate mijloacele de transport în comun funcţiona instalaţia de aer condiţionat şi de ventilaţie, trapele fiind deschise, în condiţiile şi în parametrii pentru care au fost proiectate. Persistenţa temperaturilor ridicate de peste 38 de grade Celsius constituie factori perturbatori în desfăşurarea activităţii de transport în condiţii normale.

De asemenea, menţionăm faptul că distanţa între staţiile de transport public local pentru îmbarcarea/debarcarea călătorilor este mică iar uşile autobuzelor se deschid la un interval de 2-3 minute. Acest fapt determină ca funcţionarea instalaţiei de aer condiţionat şi de ventilaţie să nu fie asigurată, pe perioada caniculei, în parametrii normali”, se arată într-un comunicat emis de către Biroul de presă al Primăriei Reşiţa.

Controalele au fost efectuate în perioada precedentă, conform unui grafic de verificări, de către personalul Compartimentului pentru Transport şi Siguranţa Circulaţiei, din cadrul municipalităţii, fiind vizate toate autobuzele existente pe traseu.

Antoniu Mocanu

Taguri: , ,


Comentarii 4

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Povestea „Simfoniei lichide“ din Centrul Reşiţei în imagini alb-negru
REŞIŢA - Realizarea celei mai frumoase fântâni monumentale din România, opera sculptorului Constantin Lucaci, a [...] mai multe »
Se lucrează la fațada de la „C.D. Loga”
CARANSEBEȘ - De mai bine de o lună de zile, constructorii timișoreni care au câștigat licitația s-au pus pe treabă! mai multe »
Lucrurile nu stau extraordinar de rău
REŞIŢA - Spunea prefectul judeţului, vorbind despre detaliile care trebuie puse la punct până sună clopoţelul. [...] mai multe »
Pompierii cărăşeni intervin tot cu pliciurile
CARAŞ-SEVERIN - Chiar şi aşa, salvatorii au făcut faţă cu bine, inclusiv în cazul incendiilor izbucnite în zone [...] mai multe »
E mai greu cu comunitățile defavorizate
CARANSEBEŞ - Aceasta este concluzia dialogului dintre primarul Felix Borcean și reprezentanții Instituției [...] mai multe »
Patru arme, ridicate de la trei cărăşeni
CARAŞ-SEVERIN - Cele patru arme şi muniţia aferentă au fost ridicate de la domiciliul a trei persoane, cu vârste [...] mai multe »
Problema alunecărilor de teren din judeţ s-ar putea rezolva
REŞIŢA - Prefectul Matei Lupu speră ca cel puţin două lucrări importante să fie cuprinse în finanţare în acest [...] mai multe »
Mistreții amenință serios agricultorii din Biniș…
BINIȘ - ...însă unii nu se dau bătuţi şi continuă să facă ce ştiu mai bine. Ba mai mult, dacă oamenii ar [...] mai multe »
Puţină sudoare pentru bănuţii de asistat social
REŞIŢA - Şi în această lună, câteva persoane care primesc ajutorul minim garantat de la stat, au fost la muncă [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou