Reactualizat la:

Adventul în marea familie germană

Adventul în marea familie germană
REŞIŢA – Bucurie, căldură sufletească şi colinde în prag de sărbătoare pentru etnia germană.

 (1 comentariu)

Forumul Democrat al Germanilor din Caraş-Severin a organizat marţi o manifestare dedicată perioadei de advent, sărbătoare specifică etniei germane. Aşa cum spune şi tradiţia, au fost ascultate colinde, elevii clasei a III-a de la Liceul „Diaconovici-Tietz“ au oferit celor prezenţi şi o mică piesă de teatru.

Cu această ocazie a fost lansat un CD cu colinde în limba germană şi latină interpretate de corurile „Franz Stürmer“ al Forumului Democrat German din judeţul Caraş-Severin şi „Harmonia sacra“ al Parohiei romano-catolice „Maria Zăpezii“ din Reşiţa, şi al formaţiei „Banater Bergland“-Trio.

Lansarea acestui CD s-a dorit să fie o acţiune dedicată în special Zilei Minorităţilor Naţionale din România. Cristian Chioncel, vicepreşedintele Forumului Democrat German ne-a declarat: „Prin astfel de acţiuni se doreşte ca membrii activi ai forumului să aibă ocazia de a trăi împreună ca o familie şi a se pregăti de Sărbătoarea de Crăciun, aşa cum spune tradiţia. În ceea ce priveşte lansarea acestui CD, menţionez faptul că este prima colaborare de acest gen a celor trei formaţii.

Acest CD poate fi achiziţionat fie de la sediul Forumului German, Str. Oituzului, fie de la biblioteca «Alexander Tietz» din Reşiţa“.

Mianda Mladin

mianda.mladin@informmedia.ro

Rectifica



Comentarii 1

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Timisorenii au facut curat la Secu
SECU - Pentru a susține într-un mod mai direct contribuția proprie la o economie mai sustenabilă, începând cu anul [...] mai multe »
Cinema Dacia mai are pana la multiplex
REŞIŢA - Chiar dacă proiectul datează deja de câţiva ani şi se află în dosarele Companiei Naţionale de [...] mai multe »
Calvarul podurilor
REȘIȚA - În momente cheie ale zilei, circulaţia din zona Podului IGOR (Prescom) devine un adevărat calvar, în [...] mai multe »
80 de dascali au luat titularizarea
REŞIŢA - Inspectoratul Şcolar Judeţean a făcut publice rezultatele înainte de contestaţii ale examenului de [...] mai multe »
19 iulie, poarta spre 8 milioane de lei
CARANSEBEȘ - Primăria Caransebeș încearcă să obțină aproape 8 milioane de lei fonduri europene pentru [...] mai multe »
Cel mai bun prieten al omului, salvator pe Semenic
VĂLIUG - Un apel la 112 punea autorităţile în alertă vizavi de un biciclist accidentat, care nu mai putea să se [...] mai multe »
8000 de zile dedicate judetului Caras-Severin
CARAŞ-SEVERIN - Singurul cotidian al acestui judeţ aniversează azi ediţia cu numărul 8000. Nu ştim dacă este mult [...] mai multe »
Pui de barza, salvat de pompierii oraviteni
CARAȘ-SEVERIN - S-a întâmplat la Berliște, acolo unde, potrivit celor de ls ISU Semenic, un pui de barză mai [...] mai multe »
Mirel Sabo, noul sef de la azilul din Resita
REŞIŢA - Cristian Vîlceanu, directorul Centrului pentru Persoane Vârstnice din Reşiţa, a demisionat din funcţia [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou