REȘIȚA – Sesiunea de vară a admiterii la Universitatea Eftimie Murgu din Reșița s-a încheiat, iar forul prezintă primele rezultate ale procedurii, derulate între 14 și 27 iulie.
Studii de licență
La studiile de licenţă, pe cele 380 de locuri finanţate de la bugetul de stat s-au înscris 210 candidaţi. Au fost declaraţi admişi 206 candidaţi pe locurile bugetate şi patru pe locurile cu taxă (cei care urmează a doua facultate, prima fiind la studii cu finanţare de la buget). La Facultatea de Inginerie şi Management au fost admişi 40 candidaţi cu finanţare de la buget şi unul cu taxă. La Facultatea de Ştiinţe Economice au fost admişi 78 candidaţi cu finanţare de la buget şi unul cu taxă. La Facultatea de Ştiinţe Sociale au fost declaraţi admişi 88 candidaţi cu finanţare de la buget şi doi cu taxă. Cei mai mulţi candidaţi s-au înscris la Contabilitate/Contabilitate şi informatică de gestiune, Administrarea afacerilor/ Economia comerţului, turismului şi serviciilor, Ştiinţe ale educaţiei/Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar şi Inginerie/ Informatică industrială.
Programe masterale
La studiile de master, pentru cele 240 de locuri fără taxă şi 18 locuri pentru tinerii de origine română din Republica Moldova şi din Serbia, s-au înscris 200 de candidaţi. Au fost declaraţi admişi 190 pe locurile finanţate de la buget, trei pe cele cu taxă şi șapte pe locurile pentru tinerii de origine română din Republica Moldova. La Facultatea de Inginerie şi Management au fost admişi 27 candidaţi dintre care: 26 fără taxă și unul din Republica Moldova. La Facultatea de Ştiinţe Economice au fost admişi 116 candidaţi dintre care: 108 fără taxă, trei cu taxă şi cinci pe locurile pentru tinerii de origine română din Republica Moldova. La Facultatea de Ştiinţe Sociale au fost admişi 57 candidaţi dintre care: 56 candidaţi cu finanţare de la buget şi un candidat pe locurile pentru tinerii de origine română din Republica Moldova.
Cei mai mulţi candidaţi au preferat Administrarea afacerilor în turism, comerţ şi servicii, Expertiză contabilă şi evaluarea firmei, Marketing şi comunicare în afaceri, şi Managementul serviciilor de asistenţă socială.
Potrivit organizatorilor, candidaţii admişi în sesiunea din iulie trebuie să-și confirme locul prin înmatricularea la secretariatul fiecărei facultăţi în cele două perioade care le sunt puse la dispoziție, respectiv între 28 și 31 iulie, şi 7 și 9 septembrie. Locurile rămase libere pot fi ocupate în cea de-a doua sesiune a admiterii, din luna septembrie. Perioada de înscriere va fi 14-24 septembrie, iar programul între orele 9.00 și 16.00, după cum ne informează prof.univ.dr. Gheorghe Popovici, prorectorul pentru relația cu studenții și parteneriate al UEMR.