Caraş-Severin, Romania

Adina Vălean este membru al Parlamentului European, vicepreşedinte al Grupului Liberal și este, conformVoteWacth.eu, „cel mai influent eurodeputat”.

„Politica energetică europeană a fost una dintre priorităţile mandatului, venită din convingerea că România poate deveni un pol energetic european dacă este conectată la piața internă a Uniunii Europene. Ca raportor al Mecanismului Conectarea Europei, am contribuit la completarea verigilor lipsă în piaţa energetică europeană, asigurând securitatea aprovizionării cu energie şi preţuri mai mici pentru consumatori şi companii. Cred cu tărie în competiţia onestă şi într-o piaţă internă europeană funcţională care să fie de folos importurilor şi exporturilor României”.

Adina Vălean este cel mai activ promotor al numărului european de urgenţă 112. A inițiat și urmărit introducerea obligaţiei de localizare exactă prin GPS a apelurilor de pe smartphone-uri în toate statele membre.

Este un susţinător activ al mai multor sectoare industriale-cheie, ca, de exemplu, cel auto, motiv pentru care a fost desemnată unul dintre preşedinţii Forumului pentru Automobil şi Societate din Bruxelles, care reuneşte toată industria auto europeană şi organizaţiile de consumatori.

Are o abordare pragmatică şi realistă asupra politicii externe europene. Promovează convergenţa în politicile de comerţ cu Statele Unite şi încurajează o relaţie constructivă între Uniunea Europeană şi Ucraina, pentru care consideră că România poate şi trebuie să facă mai mult.

„Dragi doamne, vă doresc să fiți prețuite pentru tot ceea ce faceți și am toată toată încrederea că veți continua, uneori în pofida greutăților, să aduceți lumină, dragoste, înțelepciune și înțelegere între oamenii din jurul vostru. O primăvară luminoasă și un mâine mai bun decât fiecare azi. La mulți ani!“, spune Adina Vălean.