Reactualizat la:

Adina Puscas: Nu suntem in greva

Adina Puscas: Nu suntem in greva
Scris de R.M. - CARANSEBEȘ – Președintele instanței din Caransebeș, Adina Pușcaș, a declarat pentru Jurnal CS că magistrații instituției pe care o conduce nu sunt în grevă.

După ce în ultimele zile a apărut informația că la Judecătoria Caransebeș magistrații au intrat în grevă, președintele acestei instanțe a declarat că nu poate fi vorba de așa ceva. Potrivit Adinei Pușcas, magistrații caransebeșeni s-au solidarizat doar cu „Memorandumul privind Justiția”, document emis de Asociația Magistraților din România, organism la care sunt afiliați. „Nu poate fi vorba că suntem în grevă, nu este adevărată informația. Este adevărat însă că ne-am solidarizat cu memorandumul AMR, am luat decizia în Adunarea Generală dar nu am hotărât o eventuală formă de protest. În niciun caz nu suntem în grevă sau nu facem grevă pentru că, potrivit actualei legislații, magistrații nu au dreptul să intre în grevă. La Judecătoria Caransebeș activitatea se desfășoară normal”, a precizat președintele Judecătoriei Caransebeș, Adina Pușcaș.

Asociația Magistraților din România acuză în principal discriminarea salarială din rândul magistraților și modul discreționar în care sunt efectuate schemele de personal din interiorul instanțelor și parchetelor.

Rectifica



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Am vrea bani, dar am taia frunze
REŞIŢA - Unii îşi caută de lucru de frică să nu-şi piardă „socialul“. Însă apropiaţii spun despre ei că [...] mai multe »
Al doilea proiectil din Parcul Siderurgistului
REŞIŢA - Echipa pirotehnică a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Semenic“ al judeţului [...] mai multe »
Accident cu cinci victime la Moniom
REŞIŢA - Un accident cu cinci victime şi trei autoturisme implicate a fost sesizat prin 112. Incidentul s-a produs pe [...] mai multe »
Chiar daca ploua, spectacolele continua…
REŞIŢA - Mai sunt trei zile de spectacole în cadrul Festivalului de Teatru pentru Copii „Lumea poveştilor“, [...] mai multe »
Teodora va fi condusa, sambata, pe ultimul drum
BOCŞA - Teodora Panescu, fetiţa din Bocşa care a murit în cumplitul accident petrecut la sfârşitul săptămânii [...] mai multe »
Carasenii se pregatesc pentru Indagra
REŞIŢA - Cel mai important eveniment agricol din România va fi organizat şi anul acesta la Romexpo, în perioada 31 [...] mai multe »
In premiera, un calendar profesionist al judetului
REŞIŢA - După ce a bătut ţara în lung şi în lat, artistul fotograf Nicolae Riglea a ajuns şi în Caraş-Severin [...] mai multe »
Popa vrea sa salveze Casa de Cultura
REŞIŢA - Potrivit edilului, tocmai datoriile, care i-au adus falimentul, i-ar putea aduce acum salvarea, existând [...] mai multe »
5,6 kilometri de strazi asfaltate, in cel mult 18 luni
ZORLENŢU MARE - Toate acestea se vor întâmpla în Zorlenţu Mare şi în satul aparţinător comunei, Zorlencior, [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou