Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – Asociația de Dezvoltare Intercomunitară a prezentat într-o ședință, la Instituția Prefectului, situația actuală privind deșeurile. Reprezentanții ADI au precizat că s-a început procedura de licitație în anul 2015 cu privire la operatorii de colectare și transport aferente celor șase zone din județ.

Pentru zona 1 Reșița s-au depus cinci oferte, licitația fiind în stadiul final de evaluare. În cadrul procedurii de atribuire a acestui contract, care continuă și în anul 2016, au fost contestate, atât la Comisia Națională de Soluționare a Contestațiilor cât și la Curtea de Apel Timișoara, raportul procedurii și raportul de reevaluare a procedurii.

„În momentul de față suntem în etapa contestațiilor, fiind depuse trei contestații la CNSC și o contestație la Tribunalul Timiș. În anul 2015, la prima publicare a documentațiilor de atribuire pe SEAP pentru celelalte zone, 2 Bozovici, 3 – Pojejena, 4 – Oravița, 5 – Herculane și 6 – Oțelu Roșu, nu s-a depus nici o ofertă, licitațiile fiind anulate“, se precizează în raportul ADI Intercom.

În cursul anului 2016 s-au republicat pe SEAP documentațiile de atribuire pentru zonele ale căror licitații au fost anulate în anul precedent, 2 Bozovici, 3 – Pojejena, 4 – Oravița, 5 – Herculane și 6 – Oțelu Roșu, iar în prezent pentru zonele 2 Bozovici și 3 – Pojejena nu s-au prezentat ofertanți. Pe acest segment, situația se regăsește în stadiul de refacere a documentației de atribuire, în sensul armonizării acesteia, cu noua legislație, de către Consiliul Județean Caraș – Severin și Asistența Tehnică, în vederea republicării licitațiilor pe SEAP. Pentru zonele 4 – Oravița și 5 – Herculane a fost depusă o singură ofertă, care în urma evaluării a fost declarată eligibilă, dar în conformitate cu art. 29, alin. 9 din Legea 51/2006 aflată în vigoare la data deschiderii ofertei, procedura de atribuire a contractului a fost anulată, raportul procedurii fiind contestat la CNSC. La zona 6  Oțelu Roșu au fost depuse două oferte.

În urma evaluării, o ofertă a fost declarată eligibilă, iar a doua ofertă fiind neeligibilă, dar în conformitate cu art. 29, alin. 9 din Legea 51/2006 aflată în vigoare la data deschiderii ofertei, procedura de atribuire a contractului a fost anulată, raportul procedurii fiind contestat la CNSC de către ofertantul declarat eligibil, iar ofertantul declarat neeligibil nu a contestat neeligibilitatea. Urmare a admiterii contestațiilor de către CNSC, procedurile de atribuire pentru zonele 4 – Oravița, 5 – Herculane și 6  Oțelu Roșu au fost reluate, fiind declarat câștigător ofertantul eligibil, iar în cursul lunilor noiembrie și decembrie s-au semnat contractele de concesiune cu firma declarată câștigătoare, S.C. BRAI CATA S.A. Brăila Zona 4 – Oravița în data de 25.11.2016, Zona 5 – Herculane în data de 05.12.2016, Zona 6 – Oțelu Roșu în data de 12.12.2016. În cursul lunii ianuarie 2017 a fost depusă o contestație pentru licitație aferentă zonei 6 – Oțelu Roșu la CNSC, aceasta aflându-se în curs de soluționare“, se precizează în documentul menționat.