Reactualizat la:

Adevărul din spatele rampelor clandestine de gunoaie: primăria comandă, Retim ridică, primăria plătește

Adevărul din spatele rampelor clandestine de gunoaie: primăria comandă, Retim ridică, primăria plătește © foto: arhivă
Scris de Roxana Deaconescu - Orașul s-a umplut de gunoaie, primăria a fost amendată de Garda de Mediu, politicienii se războiesc în declarații pe Facebook, iar oamenii au ieșit de bunăvoie să dea cu mătura pe străzi! Așa arată Timișoara în prag de Crăciun, în 2018. Vă dezvăluim cât plătește municipalitatea pentru cele peste 1.000 de tone de gunoaie aruncate pe străzi de oameni fără pic de respect pentru orașul care în 2021 va fi Capitală Culturală Europeană.

Rectifica

Anul acesta, gunoiul a devenit o problemă pentru Timișoara, de când legea a împărțit în două contractele la nivelul orașului. Practic, de salubrizarea stradală se ocupă Primăria Timișoara, iar de ridicarea gunoaielor de la asociațiile de locatari se ocupă ADID – Asociația de Dezvoltare Intercomunitară de Deșeuri Timiș, care a încheiat un contract cu societatea Retim, unde Consiliul Local Timișoara are 50% din acțiuni. Problema rampelor clandestine, o afacere estimată de noi cam la peste 1 milion de euro pe an, apare în contractul încheiat între Retim și ADID, pentru că cel al primăriei se referă strict la măturatul și spălatul străzilor și la golitul coșurilor de gunoi.

„Tot ce înseamnă gunoi menajer – altfel spus: gunoi din pubele, containere, rampe clandestine, rampe sezoniere de primăvară și toamnă – NU MAI ARE LEGĂTURĂ CU PRIMĂRIA! Primăria este responsabilă doar de ridicarea gunoiului din coșurile de pe domeniul public – trotuare, piețe, stații STPT, parcuri – și de măturatul și spălatul străzilor! Suntem conștienți că și la acest capitol mai e mult până să ne putem declara mulțumiți, dar nu e drept să ni se pună în cârcă ceea ce nu e al nostru!”, scria supărat primarul Timișoarei pe Facebook în ziua în care s-a aflat că Primăria Timișoara a fost amendată de către Garda de Mediu cu 50.000 de euro pentru gunoaiele din oraș.

Greșit! Primăria comandă lună de lună către Retim și ADID salubrizarea rampelor clandestine de deșeuri, în baza contractului încheiat între compania de salubritate și asociație, asociație din care face parte și Primăria Timișoara.

Legea 211/2011 privind regimul deșeurilor spune clar că, „în cazul deșeurilor abandonate și în cazul în care producătorul/deținătorul de deșeuri este necunoscut, cheltuielile legate de curățarea și refacerea mediului, precum și cele de transport, valorificare, recuperare/reciclare, eliminare sunt suportate de către autoritatea administrației publice locale”, se arată la art. 21.

Conform contractului dintre Retim și ADID, operatorul colectează deșeurile abandonate, adică cele adunate în rampele clandestine, la solicitarea PMT, care plătește cu bani frumoși compania Retim pentru acest serviciu.

Mai exact, „tariful pentru colectarea separată și transportul separat al deșeurilor municipale” este de 249,91 lei/tonă + TVA pentru operatorii economici și instituții publice.

Din 2019, tariful este de 282,57 lei/tonă + TVA pentru instituții publice și operatori economici și se scumpește și pentru populație: 7,73 lei/persoană/lună + TVA în mediul urban (de la 6,63 lei) și 2,64 lei/persoană/lună + TVA în mediul rural (de la 2,26 lei). Motivul? Tarifele vor include și taxa de depozitare prevăzută în OUG 196/2005, respectiv 80 de lei/tonă.

Sumele sunt luate exact din contractul dintre ADID și Retim, intrat în posesia tion.ro. Lună de lună, angajații Retim ridică aproximativ 1.300 de tone din rampele clandestine formate pe teritoriul Timișoarei. Iar în Timișoara avem peste 300 de rampe de deșeuri. Mai aproape de 400 decât de 300, ca să fim mai preciși.

Am verificat informația din trei surse! Prima este chiar primarul Nicolae Robu, care anunță de ceva vreme în conferințele de presă că primăria a făcut sesizări pentru peste 300 de rampe clandestine către Retim, deși spunea zilele trecute pe Facebook că primăria nu mai are legătură cu acestea.

A doua sursă este Biroul de Salubrizare din PMT, care ne-a transmis că trimite în fiecare lună (n.r. până în data de 5) peste 300 de adrese către Retim, plus ceea ce intervine suplimentar, adică sesizările săptămânale ale timișorenilor sau ale polițiștilor locali.

Potrivit celor din primărie, pe decembrie a fost făcută comandă pentru 337 de rampe clandestine, plus încă 50 apărute suplimentar. În doar zece zile au fost ridicate 300 de tone, iar per total, pe luna noiembrie, Retim a ridicat aproximativ 1.300 de tone de deșeuri din rampele clandestine, la comanda primăriei. Asta înseamnă că PMT plătește, doar pe noiembrie, 386.000 de lei, cu tot cu TVA, către Retim, adică puțin peste 80.000 de euro.

A treia sursă la care am apelat este chiar Retim. Potrivit directorului companiei, Cătălin Olteanu, primăria face comandă, lunar, pentru aproape 400 de adrese la care se găsesc rampe clandestine de deșeuri.

„Legea spune că este interzisă abandonarea de deșeuri. Pentru că unii aruncă, cineva trebuie să le adune. Noi avem reglementată chestia asta pe contractul cu ADID. Din cauză că aceste rampe tot apar, apar tot felul de sesizări, de la populație, de la Poliția Locală, se fac nominalizări. Pe baza acestor nominalizări, primăria dă comandă la firma de salubritate. Noi mergem, le ridicăm, facem un raport zilnic pe care îl depunem la primărie. Sunt în jur de 387 de adrese lunar. Înainte nu primeam o dată pe lună adresele, dar noi cam verificăm în jur de 387 de adrese în fiecare lună. Mai sunt și cele care apar suplimentar. Pe luna noiembrie, pe Timișoara, am ridicat 1.290 de tone, media este cam de 1.300 de tone/lună”, ne-a mai spus Olteanu.

La un simplu calcul, mai ales că tariful crește din 2019, dacă menținem o medie de 1.300 de tone de deșeuri ridicate de Retim din rampele clandestine în fiecare lună, ajungem la facturi de peste 1,1 milioane de euro decontate de Primăria Timișoara din bugetul orașului către Retim. Poate că primăria nu ar mai cheltui bani frumoși pe gunoaie… dacă unii oameni certați cu bunul simț n-ar mai arunca deșeuri la colț de stradă.

Articole pe aceeași temă:

Locuitorii Timișoarei se plâng de două luni de mizeria din oraș. Unii dintre aceștia au făcut reclamații și la Garda de Mediu Timiș, iar o comisie formată la nivelul Instituției Prefectului Timiș a plecat în control prin urbea de pe Bega. Componenții comisiei au constatat că în oraș sunt locuri insa...
Locuitorii Timișoarei au depus sesizări la Garda de Mediu în ceea ce privește gunoaiele care au asuprit orașul, în unele locuri, mai ales de când Horticultura a preluat serviciul de salubrizare stradală în urbea de pe Bega (de la 1 noiembrie 2018). Prefectul de Timiș anunță formarea unei comisii car...
Timișorenii care locuiesc în zona Intrării Vișinului s-au săturat să treacă zi de zi pe lângă un „munte” de gunoaie. Pentru că autoritățile nu au putut face nimic pentru desființarea unei rampe de deșeuri, oamenii le-au dat o adevărată lecție de gospodărire: au amenajat spațiul pe care se aruncau gu...

 



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria TION Ştirile judeţului Timiş
Cale liberă spre șantierul Pasajului Solventul? Primăria Timișoara a primit terenul
Primăria Timișoara nu mai are nicio barieră în calea realizării Pasajului Solventul. Terenul pe care ar urma să [...] mai multe »
Oprirea interzisă pe Calea Martirilor pe timpul zilei! De luni se dau amenzi
Atenție, șoferi! Începând de luni, 17 iunie, nu mai aveți voie să opriți pe Calea Martirilor, pe tronsonul ce [...] mai multe »
Explozii și manevre periculoase în apus de soare, la Timișoara Air Show 2019. Publicul, mai puțin numeros
Timișorenii nu s-au mai înghesuit, ca în anii anteriori, să vadă cel mai mare miting aviatic din vestul țării. Cu [...] mai multe »
Furtuni cu grindină până luni în Banat. Canicula aduce coduri galbene de ploi
Căldura vine cu tot cu ploi, în Banat și în cea mai mare parte a țării. Meteorologii au emis două coduri galbene [...] mai multe »
Cadou din Munchen, pentru Timișoara. Germanii ne susțin să facem un muzeu al apei
O delegație din care a făcut parte și viceprimarul Farkas Imre s-a întors din Germania cu un cadou însemnat. [...] mai multe »
Deportarea în Bărăgan, comemorată la Timișoara. Mitropolit: „200 de copii nu au mai ajuns să scrie, în clasa I, la școală, cuvântul mama”
Au trecut 68 de ani de când zeci de mii de oameni au fost deportați în Bărăgan. La Timișoara a fost marcat acest [...] mai multe »
Centru special pentru elevii din alte județe care vor să se înscrie la liceu în Timiș
Dacă sunteți din alt județ și vreți să vă înscrieți copilul în clasa IX-a sau la școala profesională în [...] mai multe »
Alergare nocturnă la Timișoara: luminează orașul în Tura Licuricilor
Ia-ți frontala, lanterna sau orice face lumină și hai la alergat! Și de data aceasta, pentru al cincilea an [...] mai multe »
Șase trenuri, blocate pe șine. A picat curentul pe o porțiune de cale ferată din Timiș
Conform Centrului Infotrafic al Poliției Române, nu mai puțin de șase trenuri sunt blocate în sau între stații, [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou