Reactualizat la:

Acum este momentul sa ne programam vacanta la mare

Acum este momentul sa ne programam vacanta la mare
Scris de Roxana Bălan Nafiru - REŞIŢA – Cumpărarea vacanţelor prin programul „Înscrieri timpurii“ a devenit o modă printre reşiţeni, concediul achitat în avans fiind mai ieftin cu până la 40%.

Rectifica

Chiar dacă ne aflăm abia la începutul lunii noiembrie, şi mulţi aşteaptă prima ninsoare, operatorii din turism nu pierd vremea. Pachetele pentru vara lui 2015 sunt pregătite, la fel şi ofertele cu reducere pentru contractele încheiate până la sfârşitul lunii decembrie. „Reducerile pentru litoralul românesc şi nu numai sunt de până la 40%, pentru rezervările achitate integral până la data de 20 decembrie. Pentru cei care îşi doresc o vacanţă la un preţ mai mic, acum este cea mai bună perioadă pentru a face rezervări“, ne spune Gabriela Rasovan, tour-operator reşiţean.

Să vedem însă care sunt tarifele pentru vara anului viitor, şi cât trebuie să scoatem din buzunare pentru rezervarea concediului. O săptămână în Zakynthos, Grecia, costă pentru un cuplu 1.068 de euro, dacă vacanţa este plătită până la 20 decembrie. Tariful include transportul cu avionul şi cazarea la un hotel de trei stele cu demipensiune. Reducerea de 30% se aplică şi în cazul celor care aleg ca destinaţie insula Creta. Pentru şapte nopţi petrecute într-o unitate de trei stele turiştii plătesc 891 de euro pentru o cameră dublă şi 947 de euro pentru servicii all inclusive. Preţurile sunt mult mai mici în cazul transportului cu autocarul, iar din 2015 plecările din Reşiţa se fac pentru următoarele destinaţii: Halkidiki, Lefkada, Olympic Beach, Paralia Katerini şi Thassos. Astfel, şapte nopţi într-o vilă din Paralia Katerini costă, pentru două persoane, 275 de euro şi 547 de euro pentru perechile ce aleg hotelurile de trei stele all inclusive.

Comparativ cu cel greces, litoralul românesc este mult mai ieftin. Iar dacă vă rezervaţi un loc până la 15 noiembrie, tarifele sunt aproape la jumătate de preţ. Astfel, în funcţie de hotelul ales, preţurile pentru staţiunea Mamaia pornesc de la 229 de lei şi pot ajunge la 840 de lei de persoană. În nordul litoralului, preţurile la cazare sunt mult mai mici, ele încep de la 158 de lei pentru cinci nopţi şi ajung la 558 de lei/persoană.

De departe, cele mai scumpe vacanţe sunt în Turcia şi Dubai. Cu plecare de pe aeroportul din Bucureşti, un cuplu plăteşte pentru şapte nopţi petrecute într-un hotel de cinci stele din Antalya 972 de euro, şi 1.200 de euro pentru servicii ultra all inclusive. Pentru Dubai, sejururile de o săptămână pentru doi soţi pornesc de la 622 de euro şi pot depăşi lejer 3.000 de euro.

Taguri: ,


Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Clinica Nera va fi finalizată
CARAȘ-SEVERIN - Viorica Dăncilă, premierul României, a vizitat vineri şi Clinica de recuperare oncologică de la [...] mai multe »
Bărbat mort într-un incendiu, la Obreja
OBREJA - Sâmbătă, în jurul orei 15.40, a fost anunțat un incendiu izbucit la o gospodărie din comuna Obreja. Au [...] mai multe »
Dispărut din august, un muncitor sezonier e căutat cu câinii la Fârliug
FÂRLIUG - Oamenii legii ne informează că au demarat ample acțiuni de căutare a unui bărbat de 60 de ani, dispărut [...] mai multe »
Skirt Bike Reșița 2019
REŞIŢA - Cea de a III-a ediție a Skirt Bike Reșița 2019 va avea loc în acest sfârșit de săptămână, [...] mai multe »
15 hectare de vegetație în flăcări
MOLDOVA NOUĂ - Vineri, în jurul orei 17:00, a fost anunțat un incendiu de vegetație izbucnit între Moldova Nouă [...] mai multe »
Asigur primarii cărăşeni că vor avea toate facturile plătite pe programe !
CARAŞ-SEVERIN - Asta a promis premierul Viorica Dăncilă într-o conferinţă de presă susţinută vineri la [...] mai multe »
La 14 ani a furat cablul care schimba macazul din Gara Reşiţa Nord
REŞIŢA - Explicaţia copilului este halucinantă: avea nevoie de respectivele bucăţi de cablu pentru a-şi lega o [...] mai multe »
Gata cu bicicletele gratis la Reşiţa
REŞIŢA - „La o zi de la lansarea sistemului de bike share din Reșița, din cauza utilizării improprii a [...] mai multe »
Organigrama spitalului din Caransebeș n-are priză la consilieri
CARANSEBEŞ - Nici a doua oară aleșii locali nu au fost convinși de explicațiile oferite de reprezentanții [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou