Reactualizat la:

Acţiuni educative despre Carpaţi

Acţiuni educative despre Carpaţi
REŞIŢA – La Şcoala cu clasele I-VIII Nr.7 din municipiu a debutat marţi proiectul educaţional „Invitaţie în Carpaţi“. Iniţiat şi derulat cu ocazia Zilei Mondiale a Munţilor Carpaţi, proiectul presupune implicarea tuturor elevilor din şcoală în acţiuni variate: documentare, informare, realizare de eseuri, prezentare de fotografii, concursuri de cultură generală, toate având ca temă Munţii Carpaţi.

După ce vor studia bibliografia recomandată de iniţiatorii acestui proiect, elevii claselor a III-a şi a IV-a îşi vor desemna reprezentanţii în cadrul concursului „Ce ştiu despre Munţii Carpaţi“, care va avea loc luni, 27 septembrie.

Şi elevii ciclului gimnazial sunt provocaţi la două concursuri: de eseuri şi fotografie. Ultimul având cerinţa ca fotografiile să ilustreze momente petrecute de ei în Munţii Carpaţi. Lucrările câştigătoare vor apărea în primul număr al revistei şcolii şi vor fi premiate în cadrul activităţii finale de luni.

Proiectul se derulează cu implicarea tuturor cadrelor didactice de la ciclul primar, a catedrelor de geografie şi de limba română ale Şcolii Nr.7. Iniţiatorii şi coordonatorii proiectului sunt inst. Cristina Ardeleanu, consilier proiecte şi programe educative, şi directorul adjunct al unităţii de învăţământ, Ileana Pomoja.

Roxana Nafiru

Rectifica



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Reşiţa are primele platforme subterane
REŞIŢA - Colectarea deşeurilor la Reşiţa se face deja, pentru o parte din municipiu, la un alt nivel. Asta pentru [...] mai multe »
Amenzi de 8.000 de lei în patru ore
CARAŞ-SEVERIN - Acţiunea pentru gări „curate“, derulată miercuri de oamenii legii, în 13 gări cărăşene, s-a [...] mai multe »
Atenţie sporită la metoda „lover boy“ în rândul elevilor!
REȘIȚA - În cadrul campaniei naţionale de informare privind siguranţa în şcoli „10 pentru siguranţă“, mai [...] mai multe »
După ani și ani, Aerogara din Caransebeș se modernizează
CARANSEBEȘ - Gabriel Olariu, omul de afaceri care a devenit acționar majoritar la Aeroportul Caransebeș SA, continuă [...] mai multe »
Ce au în comun frigiderele cu dezinsecția?
CARANSEBEȘ - Vă spunem noi: banii! Subiectul a fost dezbătut aprins de consilierii locali caransebeșeni, cu [...] mai multe »
Doi urmăriţi naţional, prinşi în Caraş-Severin
CARAŞ-SEVERIN - Poliţiştii cărăşeni au reuşit să prindă, în judeţul nostru, doi bărbaţi pe numele cărora [...] mai multe »
Cuc distruge istoria feroviară a Banatului de Munte
CARAȘ-SEVERIN - Asta susține Marcel Vela, care i-a adresat mai multe întrebări ministrului Transporturilor de la [...] mai multe »
În căutarea morilor de apă prin satele cărăşene
PĂLTINIȘ - Asociaţia Acasă în Banat a demarat proiectul „Ţara Morilor de Apă“, cofinanţat de Consiliul [...] mai multe »
A fost nevoie, în primul rând, de muncă
CARAŞ-SEVERIN - Cei doi absolvenţi de gimnaziu şi cei doi liceeni din Caraş-Severin care au obținut medii de 10 la [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou