REŞIŢA – Achiziţia de berbecuţi şi juninci pentru îmbunătăţirea materialului genetic va fi subvenţionată şi în anul 2015, pentru că este un sector care are nevoie de investiţii foarte mari pentru a se revigora, a declarat Daniel Constantin, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.
„Acum suntem în plină campanie de primire de cereri. Până pe 10 noiembrie au ocazia să investească în genetică prin cumpărarea de berbecuţi şi juninci, astfel încât să ajungă la un nivel minim de animale“, a spus Constantin. Acesta a subliniat că declinul efectivelor de bovine a fost stopat în anul 2014, înregistrându-se chiar şi o uşoară creştere.
Din păcate, embargoul impus de Federaţia Rusă a creat probleme suplimentare crescătorilor de animale, însă ministrul a anunţat că MADR va veni cu un sprijin mult mai consistent pentru acest sector anul viitor. Potrivit actului normativ aprobat de Guvern, fermierii pot primi până la 15.000 de euro pe beneficiar, fonduri pentru achiziţionarea de berbeci din rase specializate, cel mult 2.500 lei/cap, şi un cuantum de maximum 5.000 lei/cap pentru juninci.