Reactualizat la:

Accidentele grave deschid luna septembrie

Accidentele grave deschid luna septembrie
Scris de A.M. - CARAŞ-SEVERIN – Două persoane au fost grav rănite în urma a două accidente rutiere produse în judeţ, în prima zi a lui septembrie.

Rectifica

În jurul orei 14.13, un cetățean german în vârstă de 50 de ani, care conducea o motocicletă pe DN 58, din direcția Anina spre Carașova, a pierdut controlul direcţiei într-o curbă, răsturnându-se. „În urma accidentului a rezultat rănirea gravă a bărbatului care a fost tranferat la spitalul din Timișoara pentru îngrijiri medicale“, ne informează Poliţia Caraș-Severin.

Într-un alt caz, în jurul orei 16.47, un reşiţean de 34 de ani, care conducea un ansamblu de vehicule pe DN 57 B, dinspre Borlovenii Noi spre Bozovici, a încercat să depăşească un biciclist de 59 de ani, din Prigor, care circula regulamentar, pe partea dreaptă a sensului de mers. Biciclistul a fost agăţat de autovehicul, s-a dezechilibrat şi a căzut pe marginea carosabilului. „În urma evenimentului, a rezultat rănirea gravă a biciclistului, fiind transportat la spital pentru îngrijiri medicale. Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă“, se arată în comunicatul oficial.

Tot în prima zi a lui septembrie s-a mai produs un accident, dar ceva mai uşor. În jurul orei 13.30, o femeie de cetăţenie austriacă, în vârstă de 57 de ani, care conducea o motocicletă pe DN 58, în afara oraşului Anina, nu a redus viteza de deplasare într-o curbă periculoasă, răsturnându-se pe marginea carosabilului. Femeia a suferit răni uşoare, fiind transportată la Spitalul Județean de Urgenţă din Reșița, pentru îngrijiri medicale.



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Curentul Barzavei va lumina promenadele
REŞIŢA - Acesta este planul primarului Ioan Popa, care ne-a vorbit despre un proiect depus spre finanţare marţi şi [...] mai multe »
Targ gastronomic in Piata Centrala
REȘIȚA - „Clătite, sarmale cu mămăligă, ciorbă de peşte, ciorbă de fasole, tot felul de carne la grătar, [...] mai multe »
Teren multifunctional: un proiect de suflet
CARANSEBEŞ - Unul din cele patru terenuri multifuncționale de sport, pe care și-a propus administrația locală din [...] mai multe »
Happy Singh nu mai vrea sa fie director medical
CARANSEBEŞ - La doar o lună de zile după ce a câștigat concursul de director medical al Spitalului Municipal de [...] mai multe »
Seful judetului, la coada tarnacopului
VĂLIUG - Preşedintele Consiliului Judeţean, Silviu Hurduzeu, a lăsat deoparte, pentru o zi, treburile actuale ale [...] mai multe »
Runneri din toata tara vor alerga prin padurile resitene
REŞIŢA - Peste 400 de participanţi confirmaţi, patru trasee, două probe pentru copii, într-un cuvant „AlerGând [...] mai multe »
As dori atat de mult sa-mi gasesc familia…
REŞIŢA - Sunt cuvintele unei tinere din Canada, care a văzut lumina zilei acum 27 de ani, la maternitatea din [...] mai multe »
Educatia forestiera, o prioritate a Directiei Silvice Caras-Severin
VĂLIUG - Ocolul Silvic Văliug, din cadrul Direcției Silvice Caraș-Severin, a organizat în parteneriat cu CEZ [...] mai multe »
Funicularul, in drumul spre exploatarea turistica
REŞIŢA - Potrivit municipalităţii, obiectivul va trece printr-o evaluare şi ar putea fi cumpărat, iar mai apoi [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou