Reactualizat la:

Accident mortal cu autotren

Accident mortal cu autotren
BĂUŢAR – În dimineaţa de miercuri, 6 noiembrie, pe DN 68, pe raza localităţii Băuţar, a avut loc un grav accident în urma căruia o persoană a decedat.

 (4 comentarii)

„În timp ce un bărbat în vârstă de 36 de ani din Harghita conducea un autotren (ce transporta buşteni), se pare că, din cauza unei defecţiuni tehnice, s-a rupt puntea din faţă, iar semiremorca a pătruns pe contrasens, intrând în coliziune cu o autoutilitară. Şoferul autoutilitarei, un tânăr de 28 de ani, a decedat, iar pasagerul său, în vârstă de 35 ani, a fost grav rănit“, a precizat agentul principal Ancuţa Cărbunaru, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Caraş-Severin.

Şoferul autotrenului a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ. DN 68 a fost blocat aproximativ o oră.

Rectifica



Comentarii 4

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Căsuţa Trifan şi-a deschis porţile pentru vizitatori
VALEAPAI - Înscrisă în platforma Mutat la ţară, familia Trifan a găzduit pentru prima oară în Cetatea Valeapai [...] mai multe »
Maica Maria, iubită şi preţuită la Zorlenţu Mare
ZORLENŢU MARE - Aşa o descriu, în câteva cuvinte, reprezentanţii Instituţiei Prefectului, care au trecut pragul [...] mai multe »
Problemele din şcoli, discutate cu uşile închise
REŞIŢA - Situaţia siguranţei elevilor, a pregătirii sistemului educaţional pentru un nou an, situaţia şcolilor [...] mai multe »
Accident grav pe Centura Caransebeșului
CARANSEBEȘ - Patru persoane au fost rănite, două dintre ele grav, în urma unui accident rutier produs vineri [...] mai multe »
Spărgătorul de „vicii“, prins la Reșița
REȘIȚA - Un reșițean de 37 de ani a fost prins la scurt timp după ce a dat spargerea la o prăvălie, de unde a [...] mai multe »
Școală de vară pentru tinerii cărășeni
CARAȘ-SEVERIN - Unde? La Straja, în perioada 1-7 septembrie 2019, prin proiectul „Sport și nutriție în natură [...] mai multe »
Accidente la Jupa și lângă Reșița
CARAȘ-SEVERIN - Patru autoturisme s-au prins într-un lanț accidental miercuri seară, la intrarea în sensul [...] mai multe »
Aproape 700 de poliţişti cărăşeni, la datorie de Sf. Maria
CARAŞ-SEVERIN - Poliţia judeţului ne informează că, în următoarele patru zile, un număr mare de oameni ai legii [...] mai multe »
În timp ce AquaCaraș a scumpit-o, pe străzi apa curge la liber
CARANSEBEȘ - Vorbim de al doilea municipiu al județului, mai exact de carterul Pipirig, lângă Penny, caz care a mai [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou