Reactualizat la:

Accident grav intre o ambulanță si un autoturism. Raed Arafat, mesaj pentru victime

Accident grav intre o ambulanță si un autoturism. Raed Arafat, mesaj  pentru victime
Scris de A.M. - CARANSEBEȘ – Două persoane şi-au pierdut viața iar alte două au fost rănite în urma unui accident rutier produs duminică seara, în jurul orei 21.10, pe DN 6, la aproximativ 10 kilometri de Caransebeș, între un autoturism şi o ambulanţă a Serviciului Judeţean de Ambulanţă Caraş-Severin.

La fața locului s-au deplasat de urgenţă o autospecială de descarcerare de la Detaşamentul de Pompieri Caransebeş şi trei ambulanţe. Din nefericire, cei doi şoferi ai autovehiculelor implicate în accident au fost declaraţi decedaţi de către medicul sosit la locul evenimentului, iar alte două persoane au fost preluate de către ambulanţe în vederea transportării la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale specializate, ne informează sublocotenentul Elena Tarla, purtătorul de cuvânt al ISU Semenic.

„Din păcate, ambulanțierul care conducea ambulanța, în vârstă de 42 ani, precum si conducătorul autoturismului au decedat, iar două asistente aflate în ambulanță au suferit leziuni grave pentru care au fost transferate la Spitalul Clinic Judetean de Urgență Timișoara. Condoleanțele mele și ale colegilor mei de la Departamentul pentru Situații de Urgență familiilor celor doi conducători auto și colegilor de la Serviciul de Ambulanță Caraș-Severin pentru pierderea suferită! Totodată, le urez celor două colege ale noastre însănătoșire grabnică!”, a fost mesajul șefului Departamentului pentru Situații de Urgență, secretarul de stat Raed Arafat.

Rectifica



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Teodora va fi condusa, sambata, pe ultimul drum
BOCŞA - Teodora Panescu, fetiţa din Bocşa care a murit în cumplitul accident petrecut la sfârşitul săptămânii [...] mai multe »
Carasenii se pregatesc pentru Indagra
REŞIŢA - Cel mai important eveniment agricol din România va fi organizat şi anul acesta la Romexpo, în perioada 31 [...] mai multe »
In premiera, un calendar profesionist al judetului
REŞIŢA - După ce a bătut ţara în lung şi în lat, artistul fotograf Nicolae Riglea a ajuns şi în Caraş-Severin [...] mai multe »
Popa vrea sa salveze Casa de Cultura
REŞIŢA - Potrivit edilului, tocmai datoriile, care i-au adus falimentul, i-ar putea aduce acum salvarea, existând [...] mai multe »
5,6 kilometri de strazi asfaltate, in cel mult 18 luni
ZORLENŢU MARE - Toate acestea se vor întâmpla în Zorlenţu Mare şi în satul aparţinător comunei, Zorlencior, [...] mai multe »
Umezeala, bat-o vina!
CARANSEBEȘ - După ce în mediul online au apărut imagini cu o cale de acces din subsolul Spitalului Municipal de [...] mai multe »
A venit grosul dozelor de vaccin antigripal
REȘIȚA - Direcția de Sănătate Publică a județului Caraș-Severin anunţă că au sosit vaccinurile antigripale de [...] mai multe »
Paradox in batalia pentru parcari
REŞIŢA - Realitatea de pe străzile municipiului Reşiţa arată nu doar că nu avem parcări suficiente. Există zone [...] mai multe »
Localnicii din Ocna de Fier au unde lucra, dar nu vor
OCNA DE FIER - În comună nu curge lapte şi miere, dar nici rău nu este, după ce în 2016 aici s-a deschis prima [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou