Reactualizat la:

Accident cu 26 de victime la Caransebes

Accident cu 26 de victime la Caransebes
Scris de Antoniu Mocanu - CARANSEBEŞ – Nu mai puţin de 26 de persoane au fost rănite, dintre care trei grav, în urma unui accident rutier în care a fost implicat un autobuz, produs în seara de 15 octombrie, în jurul orei 22.20, pe Calea Severinului din Caransebeş.

La volan era un şofer din municipiu care, conducând dinspre Balta Sărată spre Centrul Civic, nu a redus viteza într-o curbă, intrând pe contrasens, unde a lovit un autoturism care circula regulamentar, părăsind mai apoi carosabilul şi izbindu-se de un stâlp de iluminat public, din beton.

Potrivit directorului medical al Spitalului Municipal de Urgență Caransebeș, Ionuț Mihailică, trei accidentați au fost trimiși la Timișoara pentru investigații neurochirurgicale și maxilofaciale. Din restul răniților, şapte au fost internați la secția de Chirurgie unde se află sub tratament, ca urmare a unor mici traumatisme și echimoze suferite în timpul accidentului, iar alți 16 au primit îngrijirile medicale necesare în Unitatea de Primiri Urgențe, nefiind necesară internarea lor.

Toţi pasagerii autobuzului erau angajaţi la aceeaşi firmă şi se întorceau acasă, după o zi de muncă. Şoferul autobuzului este acum cercetat pentru vătămare corporală din culpă.

FOTO: Vali Popovici, Mircea Lepădatu

Rectifica

Taguri: ,


Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Jocurile de noroc au intrat in sangele carasenilor
REŞIŢA - În speranţa unor venituri nemuncite, mii de cărăşeni pierd bani la pariurile sportive. Unii mai şi [...] mai multe »
Cu lynxul carasean nu e de ras…
CARAȘ-SEVERIN - Avem și râși în pădurile județului. Romsilva a postat filmulețul care o dovedește. Așteptăm [...] mai multe »
Ghid online pentru avizarea PSI
CARAȘ-SEVERIN - Pe site-ul ISU Semenic și pe cel al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență a apărut o [...] mai multe »
Satul de amenintari, primarul Lala a demisionat
LĂPUŞNICU MARE - Primarul comunei Lăpuşnicu Mare, Ion Lala, a demisionat în această dimineaţă din funcţia de [...] mai multe »
Ranita grav langa Domasnea
DOMAŞNEA - O femeie a fost grav rănită în urma unui accident produs pe DN 6, în afara comunei Domaşnea. Potrivit [...] mai multe »
Primariile din judet, sufocate de plati nelegale
CARAŞ-SEVERIN - O serie de unităţi administrativ-teritoriale au fost descoperite de Curtea de Conturi că nu prea au [...] mai multe »
Cate opt soferi pe zi au devenit pietoni
CARAȘ-SEVERIN - Acesta este bilanţul unui weekend de acţiuni ale poliţiştilor rutieri pe drumurile din judeţ. mai multe »
Fiscul pune cainii pe contrabandistii de tigari
REŞIŢA - Chiar dacă vânzătorii de ţigări de la colţ nu se lasă prinşi cu una, cu două, Fiscul a purces în [...] mai multe »
Paza buna…
CARANSEBEȘ - După ce mai mulţi cetăţeni ai municipiului Caransebeş au căzut pradă unor escroci care i-au [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou