Reactualizat la:

A vrut sa-si omoare vecinul

A vrut sa-si omoare vecinul
Scris de L.A. - ZORLENŢU MARE – La data de 12 aprilie a.c., în jurul orei 18.58, polițiștii Secției 1 de Poliție Rurală Reșița au fost sesizați despre faptul că un tânăr de 30 de ani, din Zorlențu Mare, a fost victima unei agresiuni.

Deplasându-se la fața locului, polițiștii au stabilit că în fața unei case din Zorlențu Mare, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, a izbucnit un conflict spontan între victima de 30 de ani și vecinul său, un bărbat de 63 de ani. Agresorul ar fi lovit partea vătămată cu un cuțit în zona toracelui anterior stâng. Tânărul de 30 de ani a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență Reșița pentru îngrijiri medicale, ulterior fiind transferat la Spitalul Județean din Timișoara. Polițiștii, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin, au deschis un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor.

Rectifica



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Sper ca nu degeaba…
REȘIȚA - Cred că puţini sunt românii care nu au urmărit funeraliile ultimului rege al României şi m-am numărat [...] mai multe »
Balenele albastre, gata de start
REŞIŢA - Autobuzele articulate, albastre, şi cele alb-roşii, de dimensiuni medii, sunt gata de start. Ce va fi [...] mai multe »
Cei mai multi tineri fermieri sunt in Almaj
CARAȘ-SEVERIN - Măsură care încurajează tinerii să se mute la sat, şi să devină şefi de fermă, a fost cea mai [...] mai multe »
Direcția de Sanatate Publica anunta ca vin DTP-urile
REȘIȚA - În județ vor sosi 1225 de doze de vaccin DTP care se folosește în profilaxia difteriei, a tetanosului și [...] mai multe »
Iluminat stradal cu led, la Vrani
VRANI - Zilele acestea, o echipă de muncitori efectuează lucrări la reţeaua electrică. Sunt schimbate lămpi vechi [...] mai multe »
A inceput goana dupa cadourile de Craciun
REȘIȚA - Lăsate pe ultima săptămână, cadourile pentru cei dragi sunt alese cu grijă în funcție de venituri. [...] mai multe »
Accident mortal pe DN 6
MEHADIA - Un bărbat de 50 de ani, din Mehadia, şi-a găsit sfârșitul vineri seară, în urma unui accident produs pe [...] mai multe »
Două Bocse din trei, fara apa
BOCȘA - Operatorul județean AquaCaraş anunță oprirea apei potabile în această după-amiază ca urmare a unei [...] mai multe »
Vesti bune pentru locuitorii din Carasova
CARAŞOVA - De curând, primarul comunei, Petru Bogdan, a semnat contractele de finanţare pentru şase investiţii [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou