Reactualizat la:

A sosit a doua tranşă de antigripale

A sosit a doua tranşă de antigripale
REŞIŢA – Dacă în alţi ani numărul de doze de vaccin antigripal a fost insuficient pentru a acoperi necesarul cartagrafiat în judeţul Caraş-Severin, în acest an, Ministerul Sănătăţii a asigurat întreg necesarul, în patru tranşe.

În prima tranşă s-au primit 390 de doze, acestea fiind destinate personalului medical din sistem, cea mai expusă. Tranşa a doua a sosit joi, 17 octombrie 2019, la Direcţia de Sănătate Publică Caraş-Severin: „Pentru tranşa a doua, a specificat directorul DSP CS, Dănilă Miloş, Ministerul Sănătăţii a repartizat judeţului Caraş-Severin un număr de 3870 de doze de vaccin antigripal. Precizez că vor urma alte două tranşe, respectiv tranşa a treia, în care vom primi 3880 de doze şi tranşa a patra, în care ne sunt repartizate 3490 de doze. Până în data de 15 noiembrie vor fi livrate către judeţul nostru toate dozele de vaccin antigripal transmise de către Ministerul Sănătăţii“.

Miloş a mai spus că, în anii anteriori, DSP CS a primit un număr de până la 6000 de doze, iar în 2018 şi 2019 dozele au fost suplimentate, ajungând aproape de necesarul de acoperit în judeţ, şi-anume, 13.800 de doze. Acesta este necesarul rezultat la ultima cartagrafiere în judeţ.

A.G.

Rectifica



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Într-un colţ din noi zace şi armonia…
REȘIȚA - Ştiţi de ce nu putem niciodată să avem un apus liniştit, să ne bucurăm de simfonia de culori a unui [...] mai multe »
Reşiţenii au şansa să spună „STOP“ obezităţii copiilor lor
REŞIŢA - Asta datorită programului european „More and Less“ lansat în parteneriat cu Primăria Reşiţa şi [...] mai multe »
Banii europeni, tentaţie şi necesitate
CARAŞ-SEVERIN - Gradul de absorbţie al Caraş-Severinului este de peste 50 la sută în actualul ciclu financiar 2014 [...] mai multe »
Cinci noi staţii de reîncărcare la Reșița
REŞIŢA - Administraţia Fondului de Mediu a anunţat finanţarea a încă cinci staţii de reîncărcare, la Reșița, [...] mai multe »
La UCMR, proprietarul este o căsuță poștală!
REȘIȚA - O spune președintele Patronatului Român, filiala Caraș-Severin, Dumtru Micu, care întreabă de ce, de 10 [...] mai multe »
Și totuși mai există speranță pentru Vila Elisabeta
BĂILE HERCULANE - După Școala Pittner din Reșița, un alt important imobil de patrimoniu al județului ar putea fi [...] mai multe »
Nicolae Ciurică – Un sfânt fără aureolă, la Caransebeş
CARANSEBEȘ - Muzeul Judeţean de Etnografie şi al Regimentului de Graniţă Caransebeş, cu sprijinul Consiliului [...] mai multe »
Ministrul de Interne, desemnat de studenţii de la Academie „cel mai cool ministru“
CARAȘ-SEVERIN - Marcel Vela a participat la Balul bobocilor studenţilor „Academiei Al. Ioan Cuza“, unde a ţinut [...] mai multe »
Să-ți bei cafeaua pe funicular? Momentan doar în filme
REȘIȚA - Au apărut și imagini despre cum ar arăta funicularul de deasupra Reșiței, în cazul în care [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou