CARAŞ-SEVERIN – Evoluţia Justiţiei cărăşene pe anumite segmente a fost prezentată în cadrul bilanţului Curţii de Apel Timişoara.
Potrivit bilanţului făcut public de către Curtea de Apel Timişoara (CAT) şi tribunalele din raza sa de competenţă, au avut pe rol în cursul anului 2015, un număr de 66.994 dosare. Dintre acestea, la Tribunalul Caraş-Severin au fost 11.629 de dosare. Comparativ cu anul 2014, se constată o scădere a volumului de activitate, mai exact la Tribunalul Caraş-Severin, numărul de dosare a scăzut cu 866 dosare (7,17%). În exercitarea prerogativelor manageriale, preşedintele Curţii de Apel Timişoara, judecător Erica Nistor a stabilit întâlniri cu preşedinţii judecătoriilor din raza Curţii de Apel Timişoara, ocazie cu care au fost dezbătute următoarele teme propuse de conducerea judecătoriilor.
La Judecătoria Caransebeş s-a discutat despre restanţe la redactări, unificarea practicii privind redactarea/tehnoredactarea – utilizarea de modele în raport de obiectul hotărârii judecătoreşti; analiza psihologică în mediul organizaţional pentru diminuarea stresului la locul de muncă precum şi necesarul de resurse umane, deoarece Judecătoria Caransebeş nu are prevăzut în schema de personal posturi de agent procedural. La Judecătoria Moldova Nouă s-au discutat cu precădere aspecte privind personalul şi infrastructura, la fel şi la Judecătoria Oraviţa.