Reactualizat la:

A scăpat de sub nasul procurorilor

A scăpat de sub nasul procurorilor
CARANSEBEŞ – Deşi nu s-a prezentat la controlul judiciar, Flavius B. este liber ca pasărea cerului.

 (2 comentarii)

Avocaţii au reuşit să găsească o metodă să-l păstreze liber pe capul reţelei de hackeri caransebeşeni, Flavius B., care nu s-a prezentat la controlul judiciar.

Având în vedere că pe 14 ianuarie 2010 a expirat mandatul de arestare preventivă, Tribunalul Caraş-Severin a decis să nu-l mai prelungească, dispunând eliberarea sub control judiciar, decizie atacată cu recurs de către Secţia DIICOT a Parchetului.

Recursul s-a judecat la Curtea de Apel Timiş, care a trimis spre rejudecare dosarul Tribunalului Caraş-Severin.

Cum judecătorul care a dat prima sentinţă nu mai putea rejudeca dosarul, Tribunalul trebuia să repartizeze aleatoriu alt judecător. Toatea acestea însă au amânat judecarea cauzei, fapt pentru care aceştia au devenit liberi de mandat.

„În baza art. 139 din Codul de Procedură Penală, instanţa trebuia să dea o dispoziţie, cea care a fost pronunţată nefiind definitivă şi executorie, fiind atacată cu recurs de cărte DIICOT, iar o măsură atacată cu recurs nu poate fi definitivă! Aşa că, se aşteaptă o nouă decizie a instanţei în acest dosar“, susţine Cosmin Bolosin, avocatul celui în cauză.

Cristian Franţ

Rectifica



Comentarii 2

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Reşiţa are primele platforme subterane
REŞIŢA - Colectarea deşeurilor la Reşiţa se face deja, pentru o parte din municipiu, la un alt nivel. Asta pentru [...] mai multe »
Amenzi de 8.000 de lei în patru ore
CARAŞ-SEVERIN - Acţiunea pentru gări „curate“, derulată miercuri de oamenii legii, în 13 gări cărăşene, s-a [...] mai multe »
Atenţie sporită la metoda „lover boy“ în rândul elevilor!
REȘIȚA - În cadrul campaniei naţionale de informare privind siguranţa în şcoli „10 pentru siguranţă“, mai [...] mai multe »
După ani și ani, Aerogara din Caransebeș se modernizează
CARANSEBEȘ - Gabriel Olariu, omul de afaceri care a devenit acționar majoritar la Aeroportul Caransebeș SA, continuă [...] mai multe »
Ce au în comun frigiderele cu dezinsecția?
CARANSEBEȘ - Vă spunem noi: banii! Subiectul a fost dezbătut aprins de consilierii locali caransebeșeni, cu [...] mai multe »
Doi urmăriţi naţional, prinşi în Caraş-Severin
CARAŞ-SEVERIN - Poliţiştii cărăşeni au reuşit să prindă, în judeţul nostru, doi bărbaţi pe numele cărora [...] mai multe »
Cuc distruge istoria feroviară a Banatului de Munte
CARAȘ-SEVERIN - Asta susține Marcel Vela, care i-a adresat mai multe întrebări ministrului Transporturilor de la [...] mai multe »
În căutarea morilor de apă prin satele cărăşene
PĂLTINIȘ - Asociaţia Acasă în Banat a demarat proiectul „Ţara Morilor de Apă“, cofinanţat de Consiliul [...] mai multe »
A fost nevoie, în primul rând, de muncă
CARAŞ-SEVERIN - Cei doi absolvenţi de gimnaziu şi cei doi liceeni din Caraş-Severin care au obținut medii de 10 la [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou