REŞIŢA – Patru maşini şi un stâlp de iluminatr public avariate şi o ţeavă de gaz ruptă – bilanţul unui accident petrecut într-un moment de neatenţie la Caransebeş. În seara zilei de 25 decembrie, poliţiştii au intervenit la un accident rutier produs pe Calea Severinului din Caransebeş. Marius M., aflat la volanul unei maşini, nu s-a asigurat la efectuarea întoarcerii de pe un sens pe altul şi nu a acordat prioritate de trecere unui alt autoturism, condus de către Gabriel B., care circula în spatele său, şi a intrat în coliziune cu acesta.
Maşina lui Gabriel B. a fost proiectată într-un stâlp de iluminat public, iar de-acolo într-o ţeavă de gaz, pe care a rupt-o, în timp ce autoturismul lui Marius M. s-a oprit într-o altă maşină, parcată regulamentar. Mai mult, un alt şofer care venea din spate, Alex B., nu a mai putut evita impactul şi a lovit şi el maşinile Gabriel B. şi Marius M.
Acesta din urmă s-a ales cu răni uşoare, fiind internat la Spitalul Municipal din Caransebeş. Conform testelor, nici unul dintre cei trei tineri implicaţi nu băuse, însă Marius M. a rămas oricum fără carnet pentru neacordarea priorităţii de trecere.