REŞIŢA – Grădina zoologică a trecut printr-un amplu proces de modernizare, după extindere ajungând să aibă o suprafaţă de patru ori mai mare!
În sfârşit, după patru ani de la lansare, proiectul de reabilitare şi extindere a grădinii zoologice reşiţene a prins conturul pe care şi l-a propus, iar autorităţile au decis să inaugureze obiectivul. Înfiinţat în 1955, dar inaugurat oficial abia după un deceniu, parcul a fost extins prin ultimele lucrări de la 1,4 hectare, la 5,6 hectare (adică de patru ori mai mare). Deşi iniţial implementarea proiectului era fixată la doi ani, municipalitatea spera ca aceasta să se încheie într-un an, însă întârzierile au fost provocate de banii care au întârziat mai mereu de la Centru.
A fost construit în plus un magazin de suveniruri, care poate fi găsit chiar înaintea intrării propriu-zise, a fost inclusă în grădină şi zona cuprinzând vechiul loc de joacă, acesta fiind complet reamenajat, au fost construite noi spaţii pentru noi specii de animale, printre acestea numărându-se zimbrii, jaguarii, sconcşii, emu, lame şi cerbi lopătari. În total, potrivit primarului Reşiţei, Mihai Stepanescu, valoarea investiţiei s-a ridicat la peste 7,5 milioane de lei, contribuţia Consiliului Local a fost de aproximativ 2,4 milioane, restul fiind acoperit de către Ministerul Mediului şi Pădurilor. Din total, 7,3 milioane o reprezintă contravaloarea lucrărilor de execuţie.
În clipa de faţă au fost realizate 22 de adăposturi de animale, o clădire pentru carantină şi totodată un punct veterinar, o clădire educaţională, un fânar şi cabina aferentă porţii. Au fost reamenajate şi extinse vestiarele, spaţiile administrative şi cantina, au fost împrejmuite adăposturile, suprafaţa construită ajungând la circa 2.500 mp, cea reamenajată totalizând aproximativ 340 mp, după cum a explicat Titiana Cătană, directorul executiv al Direcţiei Tehnice Generale din cadrul Primăriei Reşiţa.
Au fost puse conducte noi pentru aducţiunea apei potabile şi a celei brute, a fost făcută o nouă reţea de canalizare pe o lungime de 1.400 de metri, zidul de sprijin construit se întinde pe 317 metri, au fost montaţi zece hidranţi, fiind amenajate 75 de cămine de vizitare pentru reţeaua de canalizare, şase cişmele publice, parcare în suprafaţă de 543 mp şi multe altele.
„Este vorba despre o investiţie ce s-a realizat şi cu sprijinul Guvernului României, prin Ministerul Mediului, o contribuţie financiară importantă şi mă bucur că acest lucru se întâmplă la Reşiţa. Aşa cum spunea domnul primar, aceasta este mai mult decât o grădină zoologică, este un parc zoologic, un loc foarte frumos, cred eu, unde copiii reşiţeni, din judeţul Caraş-Severin şi nu numai vor putea să-şi petreacă timpul într-un mod foarte plăcut”, a declarat prefectul Silviu Hurduzeu, cu prilejul inaugurării obiectivului, ţinând totodată să felicite primăria, primarul şi consiliul local pentru această investiţie.
Nu putem omite, totuşi, faptul că, în afara noilor spaţii destinate animalelor, câţiva dintre vechii locatari ai grădinii nu se bucură de acelaşi tratament modernizat. Este şi cazul unor urşi bruni ce au rămas în vechile spaţii înguste şi neadecvate. Şi nici faptul că reşiţenii din zona veche a oraşului se plâng de faptul că nu au alt parc decât cel zoologic. Asta n-ar fi un lucru rău, numai că taxa de intrare, oricât de modică ar fi, este resimţită dacă e plătită zilnic…
La evenimentul inaugural au participat şi Valeria Bilţ, directorul Direcţiei de Administrare a Patrimoniului, conducerea diferitelor servicii din cadrul municipalităţii precum şi consilieri locali şi reprezentanţi ai altor instituţii de rang local şi judeţean.
Antoniu Mocanu
Dan Crişan, fiul profesorului Ion Crişan,a trimis cu această ocazie o scrisoare din Los Angeles, California.
„Dorinţa de a revedea meleagurile natale, locurile unde am crescut şi am fost educat în familia prof. Ion Crişan, m-a determinat să poposesc în oraşul Reşiţa. Aici, la îndemnul celor cu care m-am întâlnit, mi-am îndreptat paşii spre parcul de la «Muncitoresc», unde am regăsit parcul zoologic complet renovat şi dotat, bucuria fiindu-mi deplină atunci când am constatat recunoştinţa reşiţenilor, prin numele «Parcul Zoologic Profesor Ion Crişan». Da, este bucuria fiului care priveşte la realizările aceluia care i-a fost tată şi prieten. Îmi exprim admiraţia faţă de cei care au continuat începuturile modeste, totodată salutând iniţiativa primăriei de a demara şi înfăptui dorinţa reşiţenilor. Am fost întrebat dacă îmi amintesc aspecte inedite din viaţa grădinii zoologice şi raspunsul meu nu este în stare să cuprindă vocaţia şi dăruirea care l-a caracterizat pe prof. Ion Crişan, totul începând de la un colţ viu din curtea Liceului Mixt («Bastilia»). Aici, iniţiativa a fost realizabilă prin aportul inimos al multor părinşi, efectiv prin muncă şi donaţii. Noi, elevii, eram bucuroşi să vedem pe viu ceea ce ne preda prof. Crişan la orele de zoologie. Îmi amintesc despre primul pui de lup, ce a fost adus de la Hunedoara într-o ladă «amenajată», cu multe emoţii, din partea donatorului, ing. Aurel Crişan, fratele său. Închei prin a recunoaşte că tot ce aţi realizat aduce urbei voastre (consider şi a mea), un minunat şi atrăgător obiectiv turistic.
Cu stimă,
Dan Crişan, Los Angeles, California”