Reactualizat la:

A primit decizie de returnare

A primit decizie de returnare
REŞIŢA – Poliţiştii din cadrul Biroului pentru Imigrări Caraş–Severin au desfăşurat zilele trecute o acţiune pe linia prevenirii şi combaterii şederii ilegale a cetăţenilor străini pe raza de competenţă, ocazie cu care a fost depistată cu şedere ilegală o femeie din Serbia.

Rectifica

Aceasta a intrat legal în România în baza acordurilor internaţionale, dar la expirarea dreptului de şedere nu a părăsit teritoriul ţării noastre. Având în vedere cele constatate, poliţiştii au emis pe numele său o decizie de returnare, prin care este obligată să părăsească teritoriul României în termen de 15 zile. Totodată, femeia a fost sancţionată contravenţional cu avertisment, în conformitate cu prevederile OUG 194/2002 privind regimul străinilor în România.

„Facem apel către toţi cetăţenii străini de pe raza judeţului şi contăm pe respectul dumneavoastră faţă de legislaţia în domeniu, invitându-vă să ne contactaţi pentru orice aspect legat de aplicarea prevederilor legale, la sediul biroului din bulevardul Alexandru Ioan Cuza, nr. 40, Reşiţa. De asemenea, invităm solicitanţii să utilizeze aplicaţia on-line de depunere a documentelor, la adresa www.portaligi.mai.gov.ro, pentru scurtarea timpului de aşteptare la ghişeu şi eficientizarea procesului de preluare a cererilor“, a precizat comisarul şef Ioan Florea, şeful Biroului.



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
După ani și ani, Aerogara din Caransebeș se modernizează
CARANSEBEȘ - Gabriel Olariu, omul de afaceri care a devenit acționar majoritar la Aeroportul Caransebeș SA, continuă [...] mai multe »
Ce au în comun frigiderele cu dezinsecția?
CARANSEBEȘ - Vă spunem noi: banii! Subiectul a fost dezbătut aprins de consilierii locali caransebeșeni, cu [...] mai multe »
Doi urmăriţi naţional, prinşi în Caraş-Severin
CARAŞ-SEVERIN - Poliţiştii cărăşeni au reuşit să prindă, în judeţul nostru, doi bărbaţi pe numele cărora [...] mai multe »
Cuc distruge istoria feroviară a Banatului de Munte
CARAȘ-SEVERIN - Asta susține Marcel Vela, care i-a adresat mai multe întrebări ministrului Transporturilor de la [...] mai multe »
În căutarea morilor de apă prin satele cărăşene
PĂLTINIȘ - Asociaţia Acasă în Banat a demarat proiectul „Ţara Morilor de Apă“, cofinanţat de Consiliul [...] mai multe »
A fost nevoie, în primul rând, de muncă
CARAŞ-SEVERIN - Cei doi absolvenţi de gimnaziu şi cei doi liceeni din Caraş-Severin care au obținut medii de 10 la [...] mai multe »
Vela nu se lasă! Continuă lupta pentru „copiii fără copilărie”
CARAȘ-SEVERIN - Senatorul PNL de Caraș-Severin a inițiat o nouă propunere legislativă pentru a îndrepta [...] mai multe »
Dormeau în post! Primarul le-a stricat somnul!
CARANSEBȘ - Este vorba de mai mulți polițiști locali din Caransebeș, de serviciu sâmbătă noaptea, surprinși de [...] mai multe »
Poliţia n-o mai caută pe Bianca
BOCŞA - Poliţia judeţului ne aminteşte de tânăra de 15 ani dată dispărută inclusiv prin mass-media în 10 [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou