Reactualizat la:

A plecat în Neverland

A plecat în Neverland
Lumea a pierdut încă un simbol. Viaţa regelui muzicii pop, Michael Jackson, s-a încheiat vineri. Odată cu ea, s-a încheiat şi o carieră fulminantă, marcată însă şi de controverse şi scandaluri.

 (4 comentarii)

Rectifica

Ţin minte şi acum concertul său din România, din 1992. Nu am fost acolo, dar chiar şi prin ecranul televizorului impactul a fost ceva greu de descris. Pentru o ţară care încă orbecăia prin cenuşiul „epocii de aur”, obişnuită cu spectacolele atent controlate pentru ca nu cumva să dăuneze „moralităţii“, Michael a fost un adevărat şoc electric. Exuberanţa, pofta sa de viaţă şi de spectacol au lăsat o urmă adâncă pentru mulţi români.

Michael a fost un simbol din multe puncte de vedere. Atât al succesului, dar şi al decăderii. S-a ridicat dintr-o familie săracă dar a ajuns într-un timp scurt cel mai cunoscut şi iubit om de pe planetă. A spart recorduri după recorduri, albumele sale fiind vândute în zeci de milioane de exemplare. Apoi, cea mai de succes vedetă din istoria show-biz-ului s-a prăbuşit brusc, acuzată de molestarea sexuală a unui copil. Dintr-un necunoscut, devenise peste noapte un idol; dintr-un idol, devenise la fel de brusc o ţintă a ironiilor. Mass-media, atât de flămândă de senzaţional, nu a ratat ocazia să arunce cu noroi în cel pe care înainte îl ridicase în slăvi.

Scandalul i-a fost fatal; spiritul său vulcanic de altădată a dispărut, în urma sa nu mai rămăsese decât epava unui om. A încercat să-şi revină, însă a fost imposibil. Îşi jucase rolul de vedetă ce inspira oamenii, mass-media nu-l mai dorea acum decât ca obiect de scandal.

Cu toate acestea, fanii săi nu l-au uitat niciodată. Biletele la concertele turneului său care urma să înceapă pe 8 iulie se vânduseră imediat. Nu mai putea să cânte, dar era obligat; în 2008, trebuise să-şi vândă casa, numită simbolic Neverland Ranch. Acum însă, Michael a plecat într-un alt Neverland, unul pe care nu i-l va mai poate lua nimeni.

Dacă cineva îl va egala doar Timpul, implacabilul judecător, o va hotărî. Pentru mine va rămâne un om care s-a ridicat prin el însuşi, aşa cum puţini o mai fac. Va rămâne una din puţinele stele care au luminat lumea.

Nina Curiţa
nina.curita@informmedia.ro



Comentarii 4

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Asemeni lui Hyperion, lui Eminescu nu i se va lua nemurirea
REŞIŢA - În ultimii zece ani, Gheorghe Jurma şi Erwin Josef Ţigla au realizat împreună o serie de albume sub [...] mai multe »
Tinerii caraseni mai saraci, ajutati sa obtina permisul de conducere
CARAŞ-SEVERIN - Fundația Pentru Comunitate, în colaborare cu MOL România, anunţă programul „Permis pentru [...] mai multe »
Liber spre Semenic si Muntele Mic
CARAŞ-SEVERIN - Vineri seara, în jurul oreleor 19.30, cele două drumuri care fac legătura cu zonele montane, DJ 582 [...] mai multe »
Moldomin, reasezat pe piata europeana a cuprului?
MOLDOVA NOUĂ - Pentru Ministerul Economiei, societăţile Moldomin şi Cuprumin sunt priorităţi, acestea [...] mai multe »
Autoturism rasturnat in albia Minisului
BOZOVICI - Două persoane au fost rănite în urma unui accident produs vineri dimineaţă, în jurul orei 11.00, pe DN [...] mai multe »
Mistretii de la Ersig au scapat, deocamdata, de pustile milionarilor Europei
CARAŞ-SEVERIN - La început de an, Ion Ţiriac a ales vânătoarea de mistreţi pe domeniile de la Balc. mai multe »
Dragan catre medici: Vorbiti frumos oamenilor, chiar daca nu aveti bumbi sa le dati!
CARAŞ-SEVERIN - Încă nu există un plan bine pus la punct în sistemul românesc de sănătate pentru a elimina [...] mai multe »
Cine pune umarul pentru un judet mai sigur?
CARAŞ-SEVERIN - La ceas de bilanţ, jandarmii cărășeni şi-au prezentat o evaluare asupra activităţilor [...] mai multe »
Guvernul ne trimite tramvaie. Unde-i linia?
REŞIŢA - Dacă sorţile ne surâd în Capitală, avem şanse să primim tramvaiele înainte să avem pe ce linie să [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou