Reactualizat la:

A murit Nelson Mandela

A murit Nelson Mandela
Primul preşedinte de culoare al Africii de Sud a decedat joi seara, după o boală îndelungată. Nelson Mandela, în vârstă de 95 de ani, suferea de probleme pulmonare.

Rectifica

Anunţul a fost confirmat de către actualul şef de stat sud-african, Jacob Zuma.

Născut pe 18 iulie 1918, în familia regală a tribului Thembu, Nelson Mandela a beneficiat de o educaţie aleasă, studiind Dreptul. S-a înscris în Congresul Naţional African (CNA), iar după ce Partidul Naţional a ajuns în 1948 la putere, instituind politica de apartheid, a devenit unul dintre liderii CNA, fiind arestat de mai multe ori.

Nelson Mandela în 1937 Nelson Mandela în 1937 ©

În urma unei campanii de atentate desfăşurată de o organizaţie înfiinţată de către el, Mandela este condamnat în 1962 la închisoare pe viaţă pentru sabotaj şi conspiraţie pentru răsturnarea guvernului. În 1985, deşi bolnav, a refuzat să fie eliberat cu condiţia să respingă necondiţionat violenţa protestelor pentru drepturile persoanelor de culoare. Deşi la nivel internaţional au existat puternice campanii pentru eliberarea sa, guvernul sud-african, bazându-se pe sprijinul preşedintelui SUA, Ronald Reagan, şi al premierului britanic, Margaret Thatcher, care vedeau în Mandela un aliat al comuniştilor, a continuat  să-l ţină închis.

Situaţia s-a schimbat radical în 1990. Fără cei doi sprijinitori din Vest (cel de-al doilea mandat al lui Reagan s-a încheiat în 1989 iar Thatcher a cerut punerea în libertate a liderului de culoare pentru a dezamorsa situaţia) şi cu ţara în pragul unui război civil, pe fondul unor conflicte interetnice tot mai dramatice, regimul sud-african a fost nevoit să-l elibereze pe Mandela după 27 de ani petrecuţi după gratii.

mandela-de-klerk Mandela şi de Klerk în 1992 ©

Devenit preşedinte al CNA, a condus negocierile cu liderul sud-african Frederik de Klerk în urma cărora apartheid-ul a fost abolit. În 1993 a primit premiul Nobel pentru pace, iar la alegerile desfăşurate anul următor, primele generale din istoria ţării, a fost ales preşedinte al Africii de Sud.

Mandela votând în 1994 Mandela votând în 1994 ©

În 1999, Mandela a anunţat că nu va candida pentru un al doilea mandat. Cu toate acestea, a rămas implicat în viaţa publică până în 2004, când, pe fondul degradării stării sale de sănătate, s-a retras. În timpul detenţiei, datorită condiţiilor din celula sa, Nelson Mandela s-a îmbolnăvit de tuberculoză, iar problemele pulmonare îl vor afecta tot restul vieţii. În decembrie 2012 a fost internat pentru o infecţie la unul ditnre plămâni, şi, după ce, iniţial, a răspuns la tratament, în iunie 2013 a fost readus la spital. La începutul lunii septembrie a fost externat, însă starea sa a rămas instabilă. În cele din urmă, problemele respiratorii s-au agravat şi, pe 5 decembrie 2013, Nelson Mandela a decedat.



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria Mapamond
Premierul Luxemburgului consideră că nu există niciun motiv ca UE să aprobe amânarea Brexit
Xavier Bettel, premierul Luxemburgului, a declarat joi că în acest moment nu există motive ca Uniunea Europeană să [...] mai multe »
Donald Trump afirmă că nu crede că Israelul spionează Statele Unite
Președintele Donald Trump a declarat că nu crede că Israelul spionează Statele Unite, după ce presa americană a [...] mai multe »
Un asteroid trece pe lângă Terra sâmbătă; NASA l-a inclus în categoria “potențial periculos”
Un asteroid de două ori mai mare decât celebra Empire State Building din New York va trece pe lângă Terra, [...] mai multe »
O iraniană a murit dându-și foc din cauză că risca să fie pedepsită după ce a încercat să intre pe un stadion
O iraniană care și-a dat foc în fața unui tribunal, după ce a aflat că își poate petrece următoarele șase luni [...] mai multe »
Japonia ar putea fi nevoită să arunce în Oceanul Pacific deșeurile radioactive produse la Fukushima
În urma accidentului nuclear produs la Fukushima-Daiichi în anul 2011 s-au adunat peste un milion de tone de apă [...] mai multe »
Un șofer a adormit la volanul unei Tesla în timp ce mergea cu 90 Km/h
O filmare în care un șofer adoarme la volanul unui autoturism Tesla a devenit virală după ce a apărut în spațiul [...] mai multe »
Noi proteste ale „Vestelor galbene” în Franţa
Noi proteste antiguvernamentale organizate de mişcarea „Vestelor galbene” au avut loc sâmbătă în mai multe [...] mai multe »
Grevă de 48 de ore a piloților British Airways/ Aproape toate zborurile anulate
Piloții companiei aeriene British Airways au început luni o grevă de 48 de ore, aproape toate zborurile fiind [...] mai multe »
În primele opt luni ale anului, înmatriculările de autoturisme noi au crescut cu 13,7%
În primele opt luni ale anului, înmatriculările de autoturisme noi au ajuns la 118.003 unități, ceea ce reprezintă [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou