Reactualizat la:

A murit dupa ce a intrat cu mopedul in stalp

A murit dupa ce a intrat cu mopedul in stalp
FÂRLIUG – Din păcate, șoselele din Caraș-Severin și-au luat din nou tributul, chiar în prima zi de Paști. Un băiat de doar 15 ani și-a pierdut viața într-un accident rutier, după ce a intrat cu mopedul într-un stâlp.

 (3 comentarii)

S-a întâmplat pe raza localității Fârliug, pe drumul către Lugoj. Tânărul conducea mopedul fără a avea permis și nici nu purta cască de protecție. După ce a intrat într-o curbă la dreapta, acesta nu a mai putut controla mopedul, a ieșit de pe carosabil și s-a izbit violent de un stâlp al unei stații de autobuz. Impactul i-a fost fatal, tânărul pierzându-și viața aproape instantaneu. „Se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă”, precizează purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Caraș-Severin, agentul-șef adjunct Cecilia Dăneț.

Accidentul de la Fârliug este doar unul din cele 5 evenimente rutiere înregistrate de polițiști pe șoselele din Caraș-Severin în prima zi a lunii mai, în urma cărora alte 5 persoane au fost rănite, 3 dintre ele foarte grav. Polițiștii de la Rutieră recomandă prudență în trafic și “NU ALCOOL la volan!”.

Rectifica



Comentarii 3

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Dealul Ponorului in flacari
REȘIȚA - Un nou incendiu de vegetație a izbucnit în cartierul reșițean Doman, pe Dealul Ponorului. Pentru [...] mai multe »
Accident la Intim
REȘIȚA - Un accident rutier s-a produs vineri seară la Reșița, pe pod la Intim. Un autoturism a intrat într-un [...] mai multe »
Exista pericolul aprinderii unor incendii
REȘIȚA - Crede președintele CJ Silviu Hurduzeu în contextul unei noi perioade de caniculă anunțate de ANMH și pe [...] mai multe »
Unii la cumparaturi, altii la furat posete…
CARANSEBEȘ - O femeie de 40 de ani din Caransebeș este cercetată penal de polițiștii din municipiu după ce a furat [...] mai multe »
A murit transportand lemne…
MOLDOVA NOUĂ - În seara de joi, 20 iulie, în jurul orei 23.00, polițiștii din Moldova Nouă au fost sesizați [...] mai multe »
Resita primeste bani pentru o gradinita, un drum si doua poduri
REȘIȚA - Din șapte proiecte depuse pe PNDL 2, municipalitatea reșițeană a reușit să obțină de la Ministerul [...] mai multe »
Pompierii caraseni, pregatiti pentru Domogled
CARAŞ-SEVERIN - Un incendiu masiv s-a declanşat în Parcul Naţional Domogled din Mehedinţi, marţi seară. Şi chiar [...] mai multe »
Oamenii de afaceri, coplesiti de probleme si taxe
CARANSEBEȘ - Aceasta este concluzia desprinsă în urma întâlnirii dintre oamenii de afaceri din Caransebeș și [...] mai multe »
Dan Puric in Agora tinerilor ortodocsi
REȘIȚA - Cei peste 500 de tineri din Caraș-Severin și din țară, care au participat în aceste zile la [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou