TEREGOVA – P. M. de 39 ani din judeţul Dolj, conducea marţi o autoutilitară pe DN 6 din direcţia Orşova către Caransebeş, iar în afara localităţii Teregova a adormit la volan.
Autovehiculul a părăsit partea carosabilă în partea dreaptă a direcţiei de mers, intrând în şanţul de scurgere al apelor pluviale, unde s-a răsturnat, rămânând poziţionat oblic faţă de axul drumului, moment în care P. D., de 38 ani din judeţul Dolj, pasageră pe scaunul din dreapta faţă, a fost proiectată prin parbriz în afara autoutilitarei. În urma impactului, femeia a murit.
„Cercetările continuă faţă de P. M., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă“, se precizează într-un comunicat de presă al Inspectoratului Judeţean de Poliţie.