SOCENI – Performanța nefericită îi aparține unui șofer bocșean de 70 de ani, care conducea pe DN 58, în afara satului Soceni, în jurul orei 17.50.
Acesta nu a redus viteza într-o curbă deosebit de periculoasă, marcată și semnalizată corespunzător, iar din cauza carosabilului umed ar fi pierdut controlul asupra autoturismului, intrând pe contrasens, unde s-a lovit de roata stângă față a unui ansamblu de vehicule, format dintr-un cap tractor și o semiremorcă cisternă, care transporta dioxid de carbon, condus de un tânăr de 26 de ani din Reșița.
Potrivit pompierilor, la fața locului au ajuns două echipaje cu autospeciale de stingere, două SMURD și unul CBRN (Apărare chimică, biologică, radiologică și nucleară) din cadrul Detașamentului reșițean de pompieri. Accidentul s-a soldat cu două victime, ocupanții autoturismului, care au fost preluate de echipajele SMURD și transportate la spital.
Potrivit Poliției județului, „în urma accidentului nu au fost înregistrate scurgeri ale dioxidului de carbon din cisternă. De asemenea, in urma impactului a rezultat rănirea ușoară a două persoane din autoturism, care au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale. Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind 0. Se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă“.
A.M.
FOTO: Tractăm Orice