REŞIŢA – Clădirile cu turnuri şi turnuleţe care nu au autorizaţii sunt în vizorul municipalităţii reşiţene. Edilii promit că nu vor mai fi ridicate asemenea minunăţii.
Chiar dacă, legal, n-ar fi trebuit să primească niciodată autorizaţii de construire, palatele cu turnuleţe umplu deja peisajul urban al Reşiţei. Acum, când ne-am ales cu suficient de multe astfel de edificii – unele cu avize, altele fără –, municipalitatea a decis să pună piciorul în prag şi să ia măsuri. De acum încolo, niciun turnuleţ nou nu va mai muşca din peisajul urban, iar cele ridicate fără actele necesare vor primi „corecţia“ legii! Cel puţin asta promit autorităţile…
„Construcţiile de care aţi amintit sunt o problemă reală pentru Reşiţa, recunoaşte Mihaela Copia, arhitectul-şef al urbei. Ele nu respectă regimul de înălţime al străzilor pe care sunt amplasate. Şi ca atare le puteţi vedea, pentru că sunt mai înalte cu două sau trei etaje decât casele din zonă. Sunt chiar mai înalte decât multe blocuri din Reşiţa. Nu respectă prevederile Planului Urbanistic General al Municipiului Reşiţa şi nici pe cele ale Regulamentului Local de Urbanism al municipiului. Ca atare, acestea nu vor mai fi autorizate, dar lucrăm împreună cu proiectantul şi cu beneficiarii, să găsim o soluţie prin care să-şi poată construi locuinţe unifamiliale în condiţii decente“.
Cei care deja şi-au făcut palate fără actele necesare, şi care vin la autorizare, pentru punerea în legalitate, au început să aducă palatelor necesarele corecţii. Iar cei care visează la palate noi, sunt îndrumaţi pe cărările unui urbanism civilizat.