Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – Direcția Silvică județeană a demarat acțiunile dedicate manifestării tradiționale, cunoscute sub numele de „Luna pădurii“. Pentru acest an, Direcția Silvică își propune realizarea a 952 de hectare de regenerări naturale și vor fi realizate 261 de hectare de împăduriri integrale, 2,2 hectare de refaceri și 58 de hectare de completări.

Pădurile au un rol cheie în diminuarea factorilor climatici, iar în acest sens, Ocolul Silvic Bocșa Română, prin intermediul Direcției Silvice Caraș-Severin organizează diferite campanii de împădurire. De aceea ne aflăm, acum, în șantierul Groza, cu o suprafață de 0,42 Ha, cu formula de împădurire – zece frasini – plantându-se 2.000 de arbori din această specie. Pe total Ocol, pentru că indicatorul de regenerare a pădurilor reprezintă unii din indicatorii principali, avem 39 de ha, din care, regenerări naturale – 27 ha și 12 ha de împăduriri. Cu această ocazie, s-au plantat puieți produși de noi în această pepinieră în care ne-am asigurat necesarul de puieți, excedentul fiind livrat la celelalte ocoale silvice din județ”, a declarat ing. Mihai Moatăr, șeful Ocolului Silvic Bocșa Română.

Suprafețele pe care Direcția execută anual împăduriri sunt stabilite prin controlul anual al regenerărilor naturale, pe suprafețe în care se execută tăieri rase, în goluri apărute din cauza uscărilor de arbori, în terenuri intrate cu forme legale în fondul forestier.

Pentru realizarea împăduririlor sunt folosite specii forestiere valoroase, atât din punct de vedere ecologic cât și economic. Anul acesta se vor folosi 1,5 milioane de puieți din diferite specii, cum ar fi gorunul, molid, frasin, cireș sau stejarul pedunculat. Aceștia vor fi plantați la toate cele 17 ocoale silvice de pe raza județului Caraș-Severin”, a precizat George Rotariu, șeful Compartimentului Regenerarea Pădurilor din Direcția Silvică a județului Caraș-Severin.