Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Sezonul de vânătoare este în plină desfăşurare în fondurile cinegetice din județ.

Pe lângă pândă, goană şi alte practici care fac deliciul membrilor Asociaţiei Judeţene a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi, zilele de toamnă aduc şi măsuri ce trebuie luate pentru bunul mers al lucrurilor.

„La mistreţi avem mult de lucru în perioada asta, am eliberat autorizaţii cu pondere în zonele unde aceştia atacă culturile oamenilor şi încercăm să stăvilim fenomenul. Vânatul, dacă nu găseşte de mâncare în pădure, atacă în zonele locuite. Încercăm, ca pondere, să recoltăm câte un mistreţ pe fiecare dintre cele 40 de fonduri de vânătoare pe care le administrăm, aşa cum s-a aprobat în consiliu, potrivit planului. Dacă sunt pagube însemnate în anumite zone şi fondul cinegetic o permite, acest număr va creşte cu siguranţă. Vor trebui să ne ajute şi cetățenii, pentru că ei trăiesc cu impresia că le vom da bani dacă ne spun că li s-a distrus cultura şi atât. Legea spune că după primele atacuri – pentru că un hectar de porumb nu se distruge într-o jumătate de zi, indiferent de mărimea turmei – trebuie anunţat primarul, care convoacă o comisie de specialitate în 24 de ore“, ne-a declarat Mircea Ciobanu, directorul AJVPS Caraş-Severin.

Normele în vigoare precizează însă că acele culturi care se află în zonele fondurilor de vânătoare sau sunt limitrofe pădurilor trebuie împrejmuite, cel puţin partea dinspre pădure. „Noi eliberăm apoi autorizaţii şi organizăm partide de vânătoare. Sunt acum eliberate autorizaţii individuale pentru recoltarea «la pază» – pentru cazurile menţionate – şi «la pândă», însă nu excludem organizarea de vânători «la goană». Legea permite, chiar dacă nu am eliberat acest tip, atât din cauza vegetaţiei ce reduce vizibilitatea, dar şi a riscului pentru câini sau participanţi. Din păcate, legea permite ca vânătorii începători să participe cu armă cu glonţ, şi de aici riscul“, a mai adăugat Ciobanu.