REŞIŢA – Prea puţin pătruns de experienţa religioasă, un reşiţean a decis să buzunărească o enoriaşă. Duminică, 6 ianuarie, în jurul orei 13.00, efective din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Caraş-Severin, aflate în misiune de asigurare a ordinii şi liniştii publice în zona adiacentă Biserici „Sf. Apostoli Petru şi Pavel“ din municipiul de pe Bârzava, fiind alertaţi de strigătul persoanelor aflate în curtea bisericii, au surprins în flagrant un bărbat care a sustras un telefon mobil.
În urma verificărilor făcute la faţa locului, jandarmii cărăşeni l-au identificat pe B.S. în vârstă de 47 ani, domiciliat în Reşiţa, care, profitând de neatenţia unei femei ce participa la slujba religioasă, i-a sustras din haină telefonul mobil, încercând să fugă prin mulţime.
Jandarmii cărăşeni i-au întocmit celui în cauză actele premergătoare începeri urmăririi penale fiind susceptibil de comiterea infracţiunii de furt calificat, dosarul fiind înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Reşiţa în vederea continuării cercetărilor, prejudiciul fiind recuperat şi predat părţii vătămate.
Flavius Rotariu