ORAVIŢA – În noaptea de 22/23 noiembrie a.c., pe strada Cloşca, poliţiştii au observat că un bărbat s-a urcat la volanul unui autoturism, dar a bruscat comenzile vehiculului, moment în care poliţiştii au pornit semnalele luminoase şi acustice pentru a-l opri.
Şoferul a accelerat virând pe mai multe străduţe din cartierul Zona Gării pentru a scăpa, apoi a pătruns pe DN 57, deplasându-se spre localitatea Greoni, însă pe drum s-a răstrunat în şanţul de pe marginea părţii carosabile. În urma accidentului, femeia aflată pe scaunul din dreapta a fost rănită uşor, însă a refuzat transportul cu ambulanţa la spital pentru îngrijiri medicale, plecând de la locul producerii accidentului.
Şoferul, Laurenţiu A., în vârstă de 33 ani, a fost rănit grav, fiind transportat iniţial la Spitalul Orăşenesc Oraviţa iar ulterior la Spitalul Judeţean Reşiţa pentru îngrijiri medicale, unde a rămas internat. La testarea bărbatului cu aparatul alcooltest, rezultatul a fost de 0,19 mg/l alcool pur în aerul expirat iar cu ocazia verificărilor efectuate s-a stabilit că acesta nu este posesor de permis de conducere pentru nicio categorie.
În cauză se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană fără a poseda permis de conducere şi vătămare corporală din culpă.