Reactualizat la:

A fost Elena

A fost Elena
Cândva, nu demult, a fost cea mai puternică femeie din România, adevărata primă doamnă (neoficială) a ţării. A fost consilier, ministru, preşedinte de partid, ba chiar şi cvasipremier, ce-i drept din umbră. Pentru mulţi a fost femeia care dădea ora exactă în politica românească. Rivali sau slugi, detractori sau lingăi, trebuiau cu toţii, vrând-nevrând, să o bage în seamă.

Rectifica

Acum trei luni a fost poate cel mai discutat candidat, lucru cu atât mai ridicol cu cât importanţa sa reală a fost minusculă (ceea ce s-a dovedit la vot). Însă cea mediatică… Pentru susţinătorii fostului său prieten de familie (şi doar în al doilea rând adversar politic) Victor Ponta, a fost marota folosită pentru a mai aspira câţiva indecişi. Orice vot care nu mergea către acesta sau către candidaţii săi de paie însemna automat austeritate, şomaj, tăieri, sărăcie şi Elena la Victoria, în spatele ei întrezărindu-se cumplita umbră pleşuvă cu hăhăitul binecunoscut. S-au bătut clopotele în dungă mai ceva ca atunci când turcii ne vizitau fără viză, să ştie lumea că Iohannis vine la pachet doar cu blonda.

Până la urmă, acesta a venit, dar fără blondă. Chiar şi aşa, Elena continua să pară o putere de care trebuia să ţii cont, tocurile ascunzând picioarele de lut ale „colosului“ politicii româneşti. Acum trei luni, să fi spus cineva că Elena Udrea va fi anchetată, umilită, cu imunitatea supusă unui vor maraton în Parlament, că va da bijuteriile scumpe pe nişte brăţări ale Poliţiei, ar fi fost trimis să se caute la cap, într-atât de înrădăcinată era în mintea românilor ideea intangibilităţii neobişnuitului personaj. Dar acea Elena a fost. În mod paradoxal, Elena care a rămas este cea cu adevărat puternică.

Pentru prima oară în cariera sa, Elena reprezintă o forţă reală prin ea însăşi. Nu pentru ce ar putea să facă (pentru că, în afară de a se scărpina la nas în faţa camerelor, e la propriu legată de mâini), ci pentru ce ar putea să spună. Şi poate să spună lucruri atât de multe şi de interesante…

P.S.: Dacă e totuşi ceva de admirat la Elena Udrea e atitudinea sa dinaintea votului din Parlament când, deşi avea funia de gât, nu s-a umilit. Iar aceeaşi atitudine a avut-o şi cu cătuşele la mâini. Arogantă, dispreţuitoare, ameninţătoare sau cum vreţi să-i spuneţi, însă demnă. Mult mai demnă decât alţii care au fost la mâna colegilor parlamentari, mult mai cerebrală decât mulţi care, liberi sau cu brăţări, într-un fel sau altul, încearcă să spună că România riscă să se transforme într-o „republică a procurorilor“…



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Reşiţa are primele platforme subterane
REŞIŢA - Colectarea deşeurilor la Reşiţa se face deja, pentru o parte din municipiu, la un alt nivel. Asta pentru [...] mai multe »
Amenzi de 8.000 de lei în patru ore
CARAŞ-SEVERIN - Acţiunea pentru gări „curate“, derulată miercuri de oamenii legii, în 13 gări cărăşene, s-a [...] mai multe »
Atenţie sporită la metoda „lover boy“ în rândul elevilor!
REȘIȚA - În cadrul campaniei naţionale de informare privind siguranţa în şcoli „10 pentru siguranţă“, mai [...] mai multe »
După ani și ani, Aerogara din Caransebeș se modernizează
CARANSEBEȘ - Gabriel Olariu, omul de afaceri care a devenit acționar majoritar la Aeroportul Caransebeș SA, continuă [...] mai multe »
Ce au în comun frigiderele cu dezinsecția?
CARANSEBEȘ - Vă spunem noi: banii! Subiectul a fost dezbătut aprins de consilierii locali caransebeșeni, cu [...] mai multe »
Doi urmăriţi naţional, prinşi în Caraş-Severin
CARAŞ-SEVERIN - Poliţiştii cărăşeni au reuşit să prindă, în judeţul nostru, doi bărbaţi pe numele cărora [...] mai multe »
Cuc distruge istoria feroviară a Banatului de Munte
CARAȘ-SEVERIN - Asta susține Marcel Vela, care i-a adresat mai multe întrebări ministrului Transporturilor de la [...] mai multe »
În căutarea morilor de apă prin satele cărăşene
PĂLTINIȘ - Asociaţia Acasă în Banat a demarat proiectul „Ţara Morilor de Apă“, cofinanţat de Consiliul [...] mai multe »
A fost nevoie, în primul rând, de muncă
CARAŞ-SEVERIN - Cei doi absolvenţi de gimnaziu şi cei doi liceeni din Caraş-Severin care au obținut medii de 10 la [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou