Reactualizat la:

A doua victorie consecutivă pentru fotbalistele reșițene

A doua victorie consecutivă pentru fotbalistele reșițene
REȘIȚA – ACS Banat Girls Reșița a câștigat duminică, 20 octombrie, cu 4-0 confruntarea cu ACS United Bihor, într-un joc din etapa a II-a a Ligii 2.0. Scorul a fost deschis de Andreea Dumitru dintr-o lovitură liberă, cel de-al doilea gol a fost marcat de Adelina Ion, iar ultimele două au fost înscrise de Denisa Burdan. După această victorie, elevele lui Daniel Amariei au urcat pe primul loc în Seria a II-a.

Rectifica

„Suntem foarte bucuroși că am reușit să legăm cea de-a doua victorie din acest campionat. De asemenea, mă bucur că acum fetele au un moral bun, au poftă de joc și acest lucru s-a văzut pe teren. Consider că nu am reușit să facem un joc la fel de bun ca cel de la Cluj, dar probabil că emoțiile le-au copleșit pe fete. Ne pregătim pentru următorul meci și sper că vom reuși să câștigăm cât mai multe jocuri până la finalul campionatului”, a declarat Daniel Amariei, antrenorul echipei reșițene.

Denisa Burdan, autoarea unei „duble” în acest meci, a spus la final: „Am practicat un joc bun împotriva echipei din Bihor. Am dominat tot meciul și mă bucur că am reușit să ne impunem la un scor destul de mare”.

Banat Girls: Roxana Rotaru, Elena Ioana Grigoraș, Natalija Bozilovic, Manuela Jula, Ștefanija Roksa, Mădălina Gînju, Nicoleta Lazăr, Elena Ruvilă, Paula Muntean, Andreea Dumitru și Adelina Ion. Rezerve: Francesca Kovacs, Denisa Burdan, Rebeca Ursachi, Maria Murgu, Laura Stan și Andreea Stoicheci. Antrenor principal: Daniel Amariei. Antrenor secund: Iulian Alexandru Mitru. Antrenor cu portarii: Dan Popescu.

Pe lângă Banat Girls Reșița și United Bihor, din Seria a II-a a Ligii 2 mai fac parte echipele CSM Târgu Mureș, Universitatea Olimpia Cluj 2, Atletic Drobeta și Olimpia Star Cluj.

Ștefan Moraru



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Sport local
Micii rosso-neri s-au impus la Memorialul „Gheorghe Ene”
REȘIȚA - La finalul săptămânii trecute a avut loc, la Sala Polivalentă din Reșița, faza județeană a [...] mai multe »
Magica se impune în derby-ul Caransebeşului
CARANSEBEȘ - Magica Caransebeş – Era S Comexim Caransebeş 4-3 (2-1), în etapa a XI-a a Ligii a IV-a, Zona [...] mai multe »
Ezerişul, victorie cu emoţii în faţa Oraviţei
CARANSEBEȘ - Progresul Ezeriş – CS Oraviţa 4-1 (1-1), în etapa cu numărul 11 a Ligii a IV-a, Zona Oraviţa, pe [...] mai multe »
Dorinel Munteanu: Am nevoie de 6-7 jucători pentru a salva Reșița!
REȘIȚA - După înfrângerea suferită, scor 1-2, în fața Ripensiei, antrenorul Dorinel Munteanu a subliniat faptul [...] mai multe »
CSM Reșița pierde și cu Ripensia și rămâne la retrogradare
REȘIȚA - CSM Reșița a pierdut sâmbătă, 16 noiembrie, partida cu Ripensia Timișoara, scor final 1-2, meci [...] mai multe »
Dorinel Munteanu i-a cerut demisia lui Cosmin Contra
REȘIȚA - Naționala de fotbal a României a pierdut partida cu Suedia de acasă, scor 0-2, iar șansele pentru [...] mai multe »
Cristi Bobar nu pleacă de la CSM Reșița! Rămâne pentru a redresa situația!
REȘIȚA - În ultima perioadă s-a tot discutat în presa centrală faptul că actualul președinte al CSM Reșița ar [...] mai multe »
Dorinel Munteanu, debut cu înfrângere pe banca Reșiței
REȘIȚA - CSM Reșița a pierdut în deplasarea de la Csikszereda Mirecurea Ciuc, scor 0-1. Formația din Valea [...] mai multe »
Handbaliștii rosso-neri, înfrângere și cu CSM București
REȘIȚA - Handbaliștii de la CSM Reșița au pierdut, scor 21-25, partida de acasă cu CSM București. mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou