Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – În judeţul Caraş-Severin au fost ocupate 90% din locurile disponibile pentru repartizarea la liceu pentru anul şcolar 2011-2012. Cea mai mare medie de admitere la liceu, în Caraş-Severin este 10 iar cea mai mică este 3,93. Pentru cea de-a doua sesiune de înscriere tinerii mai au la dispoziţie 330 de locuri.

În judeţul Caraş-Severin au fost ocupate 90% din locurile disponibile pentru repartizarea la liceu pentru anul şcolar 2011-2012. Peste 800 de elevi au fost admişi la unităţile de învăţământ liceal cu medii între 7 şi 8, aproape 400 de tineri au intrat la liceu cu medii peste 9, iar doi elevi din Oraviţa au fost admişi cu nota 10. Cea mai mică medie de admitere din Caraş-Severin este 3,93.

Cu această notă elevul a optat pentru Grupul Şcolar Industrial din Bocşa. Pentru cea de-a doua sesiune de înscriere tinerii mai au la dispoziţie 330 de locuri.

Dintre acestea, 80 de locuri sunt oferite de Colegiul Tehnic din Reşiţa, specializarea mecanică, 29 de Liceul „Hercules“ din Băile Herculane, specializarea turism şi alimentaţie, 27 de locuri disponibile sunt la Grupul Şcolar Industrial din Bocşa, 24 la Grupul Şcolar de Construcţii Montaj şi 23 la Grupul Şcolar Industrial din Moldova Nouă, la specializarea construcţii, instalaţii şi lucrări publice.

De asemenea, viitorii liceeni mai au la dispoziţie câte 20 de locuri oferite de Colegiul Economic al Banatului Montan din Reşiţa şi Liceul Teoretic „Diaconovici-Tietz“, specializarea matematică-informatică, cu predare în limba germană.

Tinerii mai pot opta şi pentru locurile neocupate la Liceul Pedagogic „C.D.“ Loga din Caransebeş, la Liceul Bilingv Româno-Croat din Caraşova, la Liceul „Mircea Eliade“ din Reşiţa, la Grupul Şcolar Agricol Oraviţa şi la Liceul Tehnologic „Nicolae Stoica de Haţeg“ din Mehadia.

În numărul de marţi al Jurnal CS puteţi găsi listele complete ale locurilor libere la liceele din Caraş-Severin şi ale specializărilor ordonate după ultima medie.

Lavinia Predescu