Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – În 6 decembrie 2019, cu începere de la ora 10, la Universitatea „Eftimie Murgu” din Reşiţa, Facultatea de Ştiinţe Sociale, în cadrul manifestării „Sport – Mişcare – Sănătate” se organizează a doua ediţie a Conferinţei Internaţionale Sport și Educație sub semnul performanței – „Un deceniu de realizări”.

Cu același prilej sunt organizate și alte activităţi menite să marcheze şi valorizeze oamenii care au contribuit la dezvoltarea programului de studii universitare de licenţă Educaţie fizică şi sportivă, în cei 10 ani de existenţă, dar şi evenimente care au scris istorie în viaţa oraşului, judeţului, regiunii şi a sportului românesc.

Astfel, comunitatea academică și comunitatea locală sunt invitate să participe la momentele festive prilejuite de:
– premierea studenţilor sportivi de la programul de studii universitare de licenţă Educaţie fizică şi sportivă, care au obţinut premii/medalii la competiţiile naţionale şi internaţionale în care au fost angrenaţi;
– acordarea diplomelor ALUMNUS EFS absolvenţilor programului de studii universitare de licenţă Educaţie fizică şi sportivă, promoţiile 2012-2019.
– acordarea diplomelor de excelenţă cadrelor didactice care, de-a lungul anilor, au contribuit la dezvoltarea programului de studii Educaţie fizică şi sportivă;
– acordarea diplomelor de excelenţă jucătorilor echipei de handbal masculin, UCM Reşiţa 2009, la 10 ani de la câştigarea celui de-al treilea trofeu Challenge Cup.

Ștefan Moraru