Reactualizat la:

A căzut „Polul Sud“…

A căzut „Polul Sud“…
CARANSEBEŞ – Cornel Galescu nu va lua parte la expediţia internaţională de la începutul anului viitor.

 (2 comentarii)

Galescu se vede nevoit să renunţe la expediţia internaţională la Polul Sud, programată la începutul anului viitor.

Din nefericire, Galescu a primit doar un ajutor din partea municipalităţii caransebeşene, în valoare totală de 10.000 de lei. Sumă mult prea mică chiar şi pentru achitarea avansului. În total, pentru a putea lua parte la expediţia ce viza cucerirea Polului Sud alături de exploratori de top, Cornel Galescu ar fi trebuit să achite nu mai puţin de 42.000 de dolari, adică 30.000 de euro.

„Sunt supărat în primul rând pe mine, pentru că în cei 20 de ani de carieră este prima oară când mă bazez pe promisiuni. De fiecare dată, am găsit soluţii, mai puţin acum“, ne-a declarat Galescu.

Deşi profund dezamăgit de ratarea expediţiei, Coco este decis să nu renunţe. În primă fază, în primăvara anului viitor, alpinistul vrea să atace Everestul, „o restanţă a carierei sale“, aşa cum ne mărturisea la întoarcerea dintr-o expediţie glorioasă, la Polul Nord, derulată în primăvara anului trecut.

După Everest, reputatul alpinist va relua eforturile în vederea participării la o expediţie a cărei ţintă să o reprezinte Polul Sud, pentru a deveni primul român care cucereşte Polul Sud pe schiuri.

Iulius Pîrvu

iulius.pirvu@informmedia.ro

Rectifica



Comentarii 2

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Denigrarea TMK continuă cu fotografii şi filmări vechi de 10 ani
REŞIŢA - Conducerea TMK a demonstrat prin analize de laborator că depunerile de praf din zona Muncitoresc nu provin [...] mai multe »
Olteanul pasionat de locuințele caransebeșenilor a fost arestat
CARANSEBEŞ - Zilele trecute, relatam păţania unui bărbat de 57 de ani din judeţul Olt surprins în flagrant furând [...] mai multe »
Gașca Zurli vine marți la Caransebeș!
CARANSEBEȘ - Marți, 17 decembrie, la ora 18, în piața din fața Primăriei, Moș Crăciun ajunge și la Caransebeș, [...] mai multe »
Mociurul va polariza dezvoltarea urbană a Reşiţei
REȘIȚA - Cine s-ar fi gândit în urmă cu câţiva ani că ghetourile din Mociur vor avea mall şi aquapark la doi [...] mai multe »
DSP a scos 13 mii de lei din buzunarul firmelor de dezinsecție
REŞIŢA - Pe fondul scandalului naţional provocat de decesele de la Timişoara, survenite în urma deratizării unui [...] mai multe »
Avem 243 de mori de apă, ce facem cu ele?
REŞIŢA - Adevărate monumente istorice şi arhitecturale, morile de apă sunt o comoară neexploatată suficient în [...] mai multe »
PSD se „operează“, atenţie la „efectele secundare“!
OŢELU ROŞU - Preşedintele executiv al PSD Caraş-Severin, Luca Mălăiescu, face o radiografie a partidului şi pune [...] mai multe »
Bradul de Crăciun a ajuns, de la Satu Mare, şi în piaţă!
REŞIŢA - Măcar şi numai să-i admiri şi să-i miroşi, şi tot te opreşti în faţa pomilor de Crăciun aduşi din [...] mai multe »
Concursul naţional de poezie „Ion Chichere“ și-a desemnat laureații
REŞIŢA - În urma evaluării grupajelor de poezie trimise pentru concurs de autorii din ţară, juriul a selectat 28 [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou