Reactualizat la:

800 de firme sub ameninţarea dizolvării

800 de firme sub ameninţarea dizolvării
CARAŞ-SEVERIN – Printre atribuţiile Oficiului Registrului Comerţului (ORC) de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin se regăseşte şi promovarea acţiunilor de dizolvare a societăţilor comerciale care fie nu au sediul cunoscut, fie au probleme în ceea ce priveşte administrarea, fie nu şi-au depus bilanţul în termen de 150 de zile de la încheierea exerciţiului financiar.

În ceea ce priveşte bilanţurile, acestea s-au depus, în decursul ultimilor ani, la Finanţe, după care, anul trecut trebuiau depuse doar la ORC, iar din acest an, din nou la Finanţe. Poate din acest motiv, potrivit datelor ORC, la noi în judeţ 85% din agenţii economici şi-au depus bilanţul pe anul 2008.

„Vom iniţia acţiuni de dizolvare pentru cele aproximativ 800 de societăţi care nu şi-au depus bilanţul pe 2008. Noi facem cererea de dizolvare, iar Tribunalul admite sau nu această cerere. În urma deciziei sau a sentinţei, se poate dizolva societatea, în cazul în care nu reintră în legalitate“, a precizat Valentin Popa, directorul ORC de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin.

După perioada prevăzută de lege, în cazul firmelor care nu reintră în legalitate, după care se numeşte lichidatorul, se ajunge la radierea acestora.

Rectifica



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Pasi pentru reabilitarea Vilei Koch
REŞIŢA - Construită la sfârşitul secolului al XIX-lea, clădirea în care îşi desfăşoară activitatea Casa [...] mai multe »
Petrecere 3 în 1 pentru persoanele varstnice
REȘIȚA - În prag de primăvară, bunicii și părinții noștri au sărbătorit ca în tinerețe Dragobetele, 1 și 8 [...] mai multe »
Zambete si autocunoastere in Jurnalul de weekend
CARAȘ-SEVERIN - Cititorii Jurnal de Caraş-Severin pot răsfoi o nouă ediţie a Jurnalului de weekend! mai multe »
101 perchezitii pentru caracatita evaziunii
REŞIŢA - Aproape jumătate din judeţele ţării, printre care și Caraș-Severin, sunt în focul percheziţiilor, [...] mai multe »
Un TIR a ajuns in sant la Toplet
TOPLEŢ - Un accident rutier în care a fost implicat un TIR s-a produs în dimineaţa zilei de joi, 22 februarie, în [...] mai multe »
Resita, orasul luminilor aprinse ziua
REŞIŢA - În vreme ce Londra şi Parisul se bat pe titulatura de oraş european al luminii, iar astronauţii dau cu [...] mai multe »
Drumurile judetului vor fi impartite pe loturi
CARAŞ-SEVERIN - Preşedintele Consiliului Judeţean, Silviu Hurduzeu, spune că aşa va fi mai simplă intervenţia la [...] mai multe »
Fermierii caraseni nu prea isi stiu terenurile
REŞIŢA - Din acest motiv, mulţi fermieri fie au renunţat să mai solicite subvenţiile APIA, fie au fost nevoiţi [...] mai multe »
Cum a salvat Popa bugetul de facturile umflate la gaz si curent
REŞIŢA - Primarul Ioan Popa a vorbit despre felul în care a reuşit să negocieze nu doar o reducere, ci şi o [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou