Reactualizat la:

800 de experți europeni vin în Timiș, după ce România a preluat Președinția CE

800 de experți europeni vin în Timiș, după ce România a preluat Președinția CE © Tion: 800 de experți europeni vin în Timiș, după ce România a preluat Președinția CE
Scris de Adrian Panduru - La Consiliul Județean Timiș vor fi organizate zece întâlniri, cu prilejul exercitării Președinției României la Consiliul Uniunii Europene, în primul semestru al anului 2019.

Rectifica

Evenimentele vor avea loc în primul semestru al anului 2019. Vor fi… întâlniri, conferințe, seminarii unde vor fi prezenți peste 800 de experți din Europa.

„Încă de la preluarea mandatului de președinte al Consiliul Județean Timiș și la fiecare vizită pe care am făcut-o la Guvernul României am arătat disponibilitatea și dorința de ne implica activ în cadrul Președinției României la Consiliul Uniunii Europene. Ideea de la care am pornit este că nu puteam rata o asemenea oportunitate de a ne prezenta județul în fața Uniunii Europene. Este o ocazie extraordinară pentru Județul Timiș și pentru Timișoara de a ne promova la nivel european deoarece aici vor veni peste 800 de experți din toate colțurile continentului și putem face o bună prezentare a locurilor, obiceiurilor și obiectivelor turistice și culturale care ne va fi de folos pe termen lung. Chiar dacă avem doar rol de gazdă în cadrul evenimentelor, cred că este o mare reușită că suntem parte a Președinției României la Consiliul Uniunii Europene și pentru aceasta trebuie să mulțumesc Guvernului României în ansamblul său”, a spus președintele Consiliului Județean Timiș, Călin Dobra.

Calendarul evenimentelor este următorul:

21 – 22 ianuarie – Grup de lucru experți privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră (EGMIT) – Ministerul Mediului;

30 – 31 ianuarie – Grup de lucru experți privind adaptarea (EGA) – Ministerul Mediului;

20 – 22 februarie – HMA 1 (Head of Medical Agencies) – Ministerul Sănătății;

21 – 22 martie – Reuniune directori securitate – Ministerul Afacerilor Externe;

21 – 22 martie – Conferința “Europa Convergenței: creștere, competitivitate, conectivitate” – Ministerul Afacerilor Externe;

31 martie – 2 aprilie – Reuniunea directorilor generali învățământ Preuniversitar/Școli – Ministerul Educației Naționale;

12 aprilie – Seminar directori Balcani/COWEB – Ministerul Afacerilor Externe;

14- (15) mai – E-Commerce Interactive Dialogue – Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale;

16 – 17 mai – Întâlnirea directorilor școlilor și institutelor din administrația publică – DISPA – Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice;

27 – 31 mai – Evenimentul “Zilele energiei” (Energy Info Days) – noile posibilități de finanțare și schemele inovatoare oferite de programul FP9 – Ministerul Energiei.



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria TION Ştirile judeţului Timiş
Zeci de temerari vor parcurge la pas drumul dintre Arad și Timișoara
Zeci de temerari vor parcurge distanța Arad-Timișoara la pas. Va fi un marș de aproximativ 12 ore între Arad și [...] mai multe »
Recomandări DSP Timiș: cum evitați îmbolnăvirea copiilor în zile caniculare și cum stabilizați temperatura în locuințe
Pe lângă măsurile „clasice” prin care vă puteți feri de caniculă, gen evitarea expunerii la soare între orele [...] mai multe »
Patru candidați înscriși în competiția internă USR pentru alegerea candidatului la Primăria Timișoarei
În USR Timiș este agitație mare, în această perioadă, formațiunea încercând să găsească un candidat potrivit [...] mai multe »
Cum scăpăm Timișoara de gunoaie? Robu amenință cu oprobriul public, pe Facebook
Camerele video nu sunt de ajuns, polițiștii locali sub acoperire în zonele cu probleme nu sunt de ajuns. Cum facem [...] mai multe »
Ambulanța pentru Monumente caută voluntari pentru a salva biserica de lemn din Crivina de Sus
Ambulanța pentru Monumente Banat intervine la biserica de lemn de la Crivina de Sus. Acolo au loc lucrări complexe, de [...] mai multe »
Mulțime de oameni la Catedrala Mitropolitană, de Rusalii. Credincioșii au primit ramuri de tei
La Catedrala Mitropolitană din Timișoara s-au adunat mulți oameni care au participat la slujba de duminică, de [...] mai multe »
Cale liberă spre șantierul Pasajului Solventul? Primăria Timișoara a primit terenul
Primăria Timișoara nu mai are nicio barieră în calea realizării Pasajului Solventul. Terenul pe care ar urma să [...] mai multe »
Oprirea interzisă pe Calea Martirilor pe timpul zilei! De luni se dau amenzi
Atenție, șoferi! Începând de luni, 17 iunie, nu mai aveți voie să opriți pe Calea Martirilor, pe tronsonul ce [...] mai multe »
Explozii și manevre periculoase în apus de soare, la Timișoara Air Show 2019. Publicul, mai puțin numeros
Timișorenii nu s-au mai înghesuit, ca în anii anteriori, să vadă cel mai mare miting aviatic din vestul țării. Cu [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou