CARAŞ-SEVERIN – Fraudele în domeniul vamal sunt identificate pe ruta dintre localităţile Berzasca-Socol-Moldova Nouă-Grădinari.
Biroul Vamal Caraş-Severin a realizat o informare privind realizarea controlului vamal ulterior, supravegherii vamale şi fiscale în prima jumătate a anului 2017. Astfel, în perioada ianuarie–iunie a acestui an au fost depuse un număr de 1.345 declaraţii vamale de import (IM4, IM5, IM6, IM7) cu 201 declaraţii mai multe faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, din care au fost selectate automat pe culoarul roşu un număr de 42 declaraţii vamale de import. De asemenea, pentru control documentar, au fost dirijate pe culoarul portocaliu un număr de 19 declaraţii vamale de import, iar pe culoarul verde au fost selectate un număr de 668 declaraţii vamale de import. Ca urmare a efectuării controalelor fizice la declaraţiile vamale selectate pe culoarul roşu nu au rezultat constatări, de asemenea, la declaraţiile vamale de import selectate pe culoarul portocaliu – control documentar – nu au rezultat abateri de la legislaţia vamală. În ceea ce priveşte numărul declaraţiilor vamale selectate de profilul de risc H.G. nr. 973 (valoarea în vamă), în prima parte a anului au fost selectate un număr de 30 declaraţii vamale de punere în liberă circulaţie.
Ca urmare a solicitărilor venite din partea altor structuri cu atribuţii de control, precum şi a finalizării unor dosare de cercetare penală referitoare la activitatea de contrabandă cu ţigarete şi produse din categoria alcoolului etilic, au fost emise un număr total de 48 DRS-uri şi cu sume constatate/în valoare totală de 331.592 lei. În ceea ce priveşte fraudele identificate şi sumele constatate sau încasate în luna iunie, cele 7 cazuri reprezintă sustragerea sub orice formă a mărfurilor aflate sub supraveghere vamală/fiscală (introducerea ilegală pe teritoriul comunităţii de ţigarete şi alcool şi identificate în România) şi 1 caz alte fraude. În perioada ianuarie-iunie 2017 au fost identificate un număr de 68 fenomene de fraudă, din care patru fenomene de fraudă în domeniul vamal şi 64 fenomene de fraudă în domeniul fiscal. În ceea ce priveşte fenomenele de fraudă identificate, acestea reprezintă, în toate cazurile fraude de introducerea ilegală de ţigarete, pe teritoriul vamal al Comunităţii, prin nedeclararea acestora la birourile vamale de frontieră.
În ceea ce priveşte zone sau domenii de risc identificate, de regulă, fraudele în domeniul vamal sunt identificate în zona specială de supraveghere, respectiv pe DN 57, pe ruta dintre localităţile Berzasca-Socol-Moldova Nouă-Grădinari. Din activitatea de vămuire a mărfurilor la import şi a bunurilor sosite pentru persoanele fizice, în prima jumătate a anului au fost realizate încasări din drepturi vamale în sumă totală de 22.584.018 lei, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent, când încasările realizate au fost în sumă totală de 24.897.793 lei. Potrivit datelor prezentate, programul de încasări din operaţiuni vamale repartizat Biroului Vamal a fost stabilit la suma 23.800.000 lei, indicele de îndeplinire a acestuia fiind în procent de 96%.