Reactualizat la:

650 de misiuni pentru un noiembrie liniştit

650 de misiuni pentru un noiembrie liniştit
REŞIŢA – Jandarmii cărăşeni au participat, în luna noiembrie a acestui an, la 650 de misiuni. Este vorba despre misiuni independente şi în sistem integrat, alături de Poliţie, efectuate în municipiile Reşiţa şi Caransebeş.

Acţiunile s-au concentrat pe menţinerea ordinii publice în zona discotecilor din mediul urban şi rural, a pieţelor, târgurilor şi oboarelor. Au fost asigurate măsuri de ordine pe timpul manifestărilor cultural – artistice şi sportive.

Lucrătorii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Caraş-Severin au executat  68 misiuni pentru punerea în aplicare a mandatelor de aducere. Au fost constatate 31 de infracţiuni cu 32 de autori reţinuţi, dintre care trei constatate independent, iar restul în cadrul acţiunilor organizate cu efective ale poliţiei, marea majoritate a infracţiunilor fiind constatate „în flagrant”, fapt ce a dus şi la recuperarea prejudiciului produs.

Au fost aplicate 104 amenzi contravenţionale, pentru încălcarea unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice şi pentru comerţ ilicit, în valoare de 39.600 lei, iar 75 de persoane au fost avertizate în scris.

Rectifica



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Despre bătrânul Parc Intim (al copiilor) de pe Bulevardul Muncii
REŞIŢA - În calitate de cetăţean, Petru Comisarschi ne-a zugrăvit, în cuvinte şi în propriul stil, un tablou al [...] mai multe »
Restricţii rutiere de Zilele Recoltei
REŞIŢA - Şi ediţia de anul acesta a Zilelor Recoltei va atrage, de la sine, restricţii rutiere, impuse pentru a [...] mai multe »
Sute de salvatori în exerciţiu în Caraş-Severin
REŞIŢA - Exercițiul național „ForFirEX 2019“, vizând incendiile de pădure, angrenează nu mai puţin de 500 de [...] mai multe »
Popa dă cu subsemnatul și renunță la pensia specială
REŞIŢA - Primarul Reşiţei, Ioan Popa, şi-a semnat declaraţia în faţa unui notar public, documentul fiind postat [...] mai multe »
Olariu cumpără din Germania pentru Aeroportul Caransebeș
CARANSEBEȘ - Așa cum ați putut citi zilele trecute în Jurnal CS și pe Caon.ro, omul de afaceri Gabriel Olariu [...] mai multe »
Clinica Nera va fi finalizată
CARAȘ-SEVERIN - Viorica Dăncilă, premierul României, a vizitat vineri şi Clinica de recuperare oncologică de la [...] mai multe »
Bărbat mort într-un incendiu, la Obreja
OBREJA - Sâmbătă, în jurul orei 15.40, a fost anunțat un incendiu izbucit la o gospodărie din comuna Obreja. Au [...] mai multe »
Dispărut din august, un muncitor sezonier e căutat cu câinii la Fârliug
FÂRLIUG - Oamenii legii ne informează că au demarat ample acțiuni de căutare a unui bărbat de 60 de ani, dispărut [...] mai multe »
Skirt Bike Reșița 2019
REŞIŢA - Cea de a III-a ediție a Skirt Bike Reșița 2019 va avea loc în acest sfârșit de săptămână, [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou